Cinstirea Sfinţilor în Biserica Ortodoxă

        Introducere

           Cinstirea Sfinţilor ocupă  un loc de seamă în cultul Bisericii Ortodoxe. Multe şi felurite sunt slujbele care se savârşesc în Biserica Ortodoxă, dar nu există nici una în care să nu cerem mijlocirea sfinţilor pentru mântuirea noastră, cu care suntem într-o legatură  de dragoste şi rugăciune.

Când ne  sculăm dimineaţa, ne rugăm sfinţilor lui Dumnezeu să petrecem ziua lucrând pentru viaţa de veci; plecând în vre-o călătorie, ne rugăm ca sfântul ocrotitor, al cărui nume îl purtăm împreună cu îngerul păzitor, să ne ferească de tot răul; începând lucrul, ne rugăm sfinţilor să-l sfârşim cu bine, iar seara, ne rugăm ca aceştia să ceară iertare de la Dumnezeu pentru nevrednicile noastre fapte savârşite în timpul zilei.

Simţim că într-adevar, sfintii lui Dumnezeu, pe care-i pomenim în rugaciunile noastre ne sunt de mare ajutor, asa cum, de multe ori, au fost crestinilor ce s-au rugat lor cu credinta. Astfel de exemple ne dovedesc din plin ,,vietile sfintilor”(sinaxarele). Sfintii sunt  cu puterea lor printre noi . Conform învataturii de credinta ortodoxa, omul, creat dupa chipul lui Dumnezeu, primeste tainele Bisericii Sale, împartasindu-se de harul dumnezeiesc, ca energie divina necreata, prin care înainteaza în urcusul duhovnicesc pe calea mântuirii, spre Dumnezeu, spre comuniune cu El, curatindu-se de patimi si sporind în virtuti. Moartea fizica este doar trecerea de la viata temporara la viata si fericirea vesnica, în împaratia cerurilor, iar cel îndumnezeit dupa har ajunge sa se bucure de ,,cele ce ochiul n-a vazut, urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit ”, pe care Dumnezeu le-a pregatit ,,celor care îl iubesc pe El” ( I Corinteni 2,9). Întemeiata pe trainice argumente, Biserica strabuna marturiseste ca ,,acelor crestini, care au dus o viata exemplara în comunitatea crestina, concretizata prin fapte si minuni deosebite, li se cuvine o cinstire deosebita”. [1]Vom aminti pentru început ce întelegem prin termenii ,,Sfânt” si ,,Sfintenie”.

         Sfant si sfintenie in lumina Sfintei Scripturi

In Sfanta Scriptura a Vechiului si a Noului Tesiament abunda textele care se refera la "sfinti si sfintenie", dar cele mai importante sunt acelea in care insusi Dumnezeu vorbeste despre sfintenia Sa, direct sau prin glasul profetilor. Astfel, in cartea Leviticului sta scris: "Ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Sfintiti-va si veti fi sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfant sunt; sa nu va pangariti  sufletele voastre  cu  vreo  vietate  din  cele  ce  se tarasc pe pamant. Ca Eu sunt Domnul, Cel ce v-am scos din pamantul Egiptului, ca sa va fiu Dumnezeu. Deci fiti sfinti, ca Eu, Domnul, sunt sfant" (Levitic 11, 44-45). Dumnezeu spune despre Sine :   "Eu sunt sfant". Sfintenia lui Dumnezeu este puritate sau curatie desavarsita. Orice intinare este contrara sfinteniei, este negarea ei, antipodul ei. Pentru aceea Dumnezeu porunceste poporului Sau ales sa fie sfant, si el si sa nu-si pangareasca sufletul in nici un chip, nici macar prin mancarurile oprite. Sfintenia lui Dumnezeu cere, astfel, sfintenie de la cei ce se apropie de sfintenia Lui.[2] Dreptii, in special, sunt chemati de Psalmist sa laude sfintenia lui Dumnezeu: "Veselili-va dreptilor in Domnul si laudati pomenirea sfinteniei Lui!" (Psalmul 98, 13). Este sfintenia proprie lui Dumnezeu si care, prin Revelatie, s-a facut cunoscuta credinciosilor. Ea nu este o sfintenie ascunsa (desi este tainica in esenta ei fiindca apartine  fiintei lui Dumnezeu), astfel incat atunci cand pronuntam numele lui Dumnezeu ne gandim si la sfintenia Lui. Afirmarea sfinteniei lui Dumnezeu de catre Dumnezeu insusi se face, deci, pentru ca poporul ales sa ia aminte de ea si sa o urmeze in planul uman, pamantesc. Este drumul asemanarii noastre cu Dumnezeu, pe care trebuia sa-1 parcurga Adam si Eva, drumul desavarsirii, al sfinteniei.[3]

Dumnezeu este sfant in Sine. El este cunoscut de sfintii ingeri ca sfant in Sine. De aceea, in vedenia aratata lui Isaia, profetul a vazut pe Dumnezeu "stand pe un scaun inalt si maret si poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stateau inaintea Lui, fiecare avand cate sase aripi: cu doua isi acopereau fetele, cu doua picioarele, iar cu doua zburau si strigau unul catre altul, zicand: "Sfant, sfant, sfant este Domnul Savaot, plin este tot pamantul de slava Lui!" (Isaia 6, 1-3). Sfintenia Lui Dumnezeu este sfintenia absoluta si vesnica. De aceea serafimii o proclama fara incetare. Iar pentru ca este sfintenie absoluta, ea se vesteste mereu intreit de catre ingeri . Fiecare Persoana a Sfintei Treimi este astfel mentionata ca sfintenie in sine, iar Treimea ca unitate de fiinta e intreit sfanta. In revarsarea iubirii Sale catre lume, Sfanta Treime isi reveleaza sfintenia Sa catre ingeri.

Acestia se apropie de sfintenia lui Dumnezeu cu frica si cu cutremur, urmeaza sfintenia, si ei insisi sunt sfinti prin harul si puterea lui Dumnezeu, desi nu sunt sfinti prin fiinta, ca Dumnezeu. Cu toata fiinta lor de duhuri slujitoare, sfintii ingeri proclama Sfintenia absoluta a lui Dumnezeu si traiesc ei insisi in sfintenie. Sfintenia lor este incomparabil diferita de sfintenia absoluta a Dumnezeirii, dar este sfintenie adevarata, potrivita cu firea creata. Fata de sfintenia pe care o contempla in Dumnezeu, sfintenia ingerilor este o sfintenie prin asemanare; iar fata de sfintenia pe care o poate atinge credinciosul,  ea este o sfintenie model.[4]

In Noul Testament ideea de sfintenie este imbinata cu ideea de desavarsire. Astfel, Mantuitorul Hristos, in Predica de pe Munte, indeamna pe ascultatori sa fie desavarsiti, ca fii ai Tatalui ceresc; "Fiti, dar, desavarsiti, precum Tatal Cel ceresc desavarsit este" (Matei 5, 48). Cuvantul grecesc care desemneaza desavarsire, perfectiunea, avea in vechime si sensul de "sfant, sfintit, sacru". Este drept ca acest sens este mai rar, dar el arata ca sfintenia inseamna totalitate impecabila, nestirbita si neatinsa, nepatata si inepuizabila. Ea a caracterizat pe prooroci ca mesageri ai cuvantului lui Dumnezeu: "Precum a grait prin gura sfintilor Sai prooroci din veac" (Luca 1, 70). Aceeasi idee de sfintenie este asociata insa si cu ideea de puritate sufleteasca, puriatate ca aceea a copiilor si care ne ofera accesul la imparatia cerurilor: "Cine nu va primi Imparatia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra in ea" (Luca 18, 17). Puritatea face parte, deci, din sfintenie, impreuna cu nevinovatia. Apostolii si ucenicii Mantuitorului au inteles ca puritatea sufleteasca, sinceritatea, este esentiala credinciosului traitor in comunitatea crestina. Ca dovada pentru ei, Mantuitorul l-a certat pe Iuda pentru sarutul mincinos si tradator (Luca 22, 48), iar Sfantul Apostul Petru i-a certat pe Anania si Safira fiindca au mintit Duhului Sfant (Fapte 5, 3-9).

Sfintenia este plinatate in Duhul Sfant, este umplere a persoanei umane cu Duhul Sfant, asa cum ni se spune despre Sfantul Arhidiacon  Stefan: "Iar Stefan, fiind plin de Duh Sfant..." (Fapte 7, 55). Asadar, Duhul Sfant plineste prin harul Sau persoana sfantului pana la treapta desavarsirii, dar si o "umple" pe aceasta adaugand cele cu lipsa. Pe de o parte sfantul este primitor al Duhului Sfant, iar pe de alta Duhul sfinteniei, Duhul Sfant, intregeste in chip tainic - pana la varsta plinatatii - pe cel imbracat cu Hristos la Botez si care a imbracat chipul lui Hristos, adica chipul desavarsit sau perfect al sfinteniei in trup.[5] Acest adevar ne este dezvaluit pe larg de Sfantul Apostol Pavel, in cea de a doua Epistola a sa catre Corinteni, unde descrie trasaturile sfintilor lui Dumnezeu astfel: "Fiind, dar, impreuna-lucratori cu Hristos, va indemnam sa nu primiti in zadar harul lui Dumnezeu..., nedand nici o sminteala intru nimic, ca slujirea noastra sa nu fie defaimata. Ci in toate infatisandu-ne pe noi insine ca slujitori ai lui Dumnezeu, in multa rabdare, in necazuri, in nevoi, in stramtorari, in batai, in temnita, in tulburari, in osteneli, in privegheri, in posturi; in curatie, in cunostinta, in indelunga-rabdare, in bunatate, in Duhul Sfant, in dragoste nefatarnica; in cuvantul adevarului, in puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptatii, cele de-a dreapta si cele de-a stanga, prin slava si necinste, prin defaimare si lauda; ca niste amagitori, desi iubitori de adevar, ca niste necunoscuti, desi bine cunoscuti, ca fiind pe pragul mortii, desi iata ca traim, ca niste pedepsiti, dar nu ucisi; ca niste intristati, dar pururea bucurandu-ne; ca niste saraci, dar pe multi imbogatind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stapanesc" (II Corinteni 6, 1-10).

Cu termenul ,,sfânt” sunt numiti în Noul Testament si toti oamenii care primesc botezul crestin, care devin ,,sfinti” în comparatie cu lumea pagâna, care îl refuza pe Hristos. Sfântul Apostol Pavel scrie ,,tuturor celor ce sunteti în Roma, iubiti de Dumnezeu chemati sfinti” (Romani 1, 7) sau : ,,Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfintiti în Iisus Hristos, celor numiti sfinti” (I Corinteni 1,2 ), ,,Sfintilor care sunt în Efes” (Efeseni 1,1). Însa în alt sens, în multe alte locuri, crestinii sunt chemati sa devina sfinti: ,,Dupa Sfântul care v-a chemat pe voi, fiti si voi însiva sfinti în toata petrecerea vietii” ( I Petru 1, 15).

Sfintenia lui Dumnezeu este aceeasi din vesnicie si va fi pururea aceeasi. Numai oamenii se sfintesc si se desavârsesc urcând pe treptele sfinteniei . Pentru credincios, sfintenia, ,,procesul de transfigurare subiectiva a credinciosului prin participare nemijlocita la viata lui Hristos, care este sfintenia însasi, adica prin consacrare spirituala continua” [6], este o virtute realizata prin primirea harului sfintitor si prin conlucrarea omului. Se vorbeste de o sfintenie obiectiva care se dobândeste prin primirea Sfintelor Taine, a Harului dumnezeiesc; si de o sfintenie subiectiva care se dobândeste prin ,,sinergia perseverenta dintre puterile proprii ale credinciosului si Har” .[7]

Sfintenia omului este o ,,participare la sfintenia sau la curatia plina de taina prin infinitatea ei, a lui Dumnezeu si prin aceasta la viata lui, care se face simtita în trairea aceleasi taine si infinitati” ; deci sfintenia înseamna ,,Prezenta roditoare si rodita a Duhului lui Hristos în om, este una cu prezenta anticipata a vietii vesnice în el” .[8]

Sfintenia este ,,iubire desavârsita de Dumnezeu, iubire desavârsita de Hristos”[9] , iubire care ,,ne asimileaza în Hristos si ne transforma în hristosi dupa har”[10] . Sfintii Parinti ai Bisericii vorbesc de sfintenie ca de o mare asemanare cu Dumnezeu prin curatirea de patimi si sporirea în virtuti, culminând cu iubirea de Dumnezeu si de semeni, virtute cu care crestinul se împodobeste progresiv.
Însa vorbind de ,,sfânt” si ,,sfintenie”, ne-am apropiat de ceea ce sunt sfintii lui Dumnezeu.

Identitatea sfintilor

Sfintii sunt acele persoane care pe pamânt s-au ostenit si s-au straduit sa câstige împaratia cereasca, trecând în viata de dincolo  întrarmati cu credinta si nadejdea în Dumnezeu, încalziti de focul dragostei si învesmântati cu podoaba faptelor bune  ,  persoane care au atins cele mai înalte culmi de traire crestina si de desavârsire morala… luceferi mult luminosi ai crestinatatii, mostenitori ai împaratiei ceresti, locuitori ai raiului, flori nevestejite ale Bisericii lui Hristos . Sfântul biruieste cu tarie ispitele ce-l învaluiesc, dar, în acelasi timp, este  plin de bunatate, pentru ca iubind binele si dorind mereu sa-l faca, el este însusi bun, caracterizându-se printr-o permanenta stare de pocainta si o continua biruinta a patimilor.

Sfântul este  cel ce s-a eliberat de toate patimile: de lacomia de avere, de multa mâncare, de voluptate, de comoditatea trupeasca, de orice fel de rautate, de mânie, de mândrie, de pizma si dusmanie, omul care a ajuns la o adevarata stare de desavârsire, de înfrânare, rabdare, smerenie, iubire, la o stare de o permanenta vedere întelegatoare a lui Dumnezeu si de convorbire cu El în rugaciune. În el s-a acumulat o uriasa forta de respingere a oricarei ispite spre lacomie si interes egoist, de tinere la sine, o uriasa forta a renuntarii de sine, a bunatatii, a smereniei. El a topit în sine orice frica de moarte, de nesiguranta ce întretine în om toate formele si grijile de asigurare prin bunuri, prin apararea intereselor proprii, toate formele grijii de sine, caracteristica dominanta a Sfântului este ca face totul pentru altii. Asa au ajuns ei ca sunt vesnic vii si au dobândit înca de pe pamânt viata vesnica, pentru ca îl au pe Hristos cel vesnic viu în ei, deci continua sa vietuiasca si dupa moarte. [11]
În lumea celor adormiti, sfintii sunt cei care se roaga lui Dumnezeu pentru sanatatea, pacea, ferire de orice rau a tuturor celor care pomenesc si slavesc pe pamânt numele lor.
Sfintii sunt aceia care fac legatura între cer si pamânt, între Dumnezeu si credinciosi. Ei  se alatura îngerilor pentru ridicarea imnelor de slava Sfintei Treimi, ei sunt de fata la înfricosata si fara de sânge jertfa a Sfintei Împartasanii . Îngerii si sfintii împreuna constituie ,,Biserica Cereasca” triumfatoare, al carei cap este Hristos.

Sfintii au ajuns la starea de îndumnezeire, au devenit prin har ,,teofori”, purtatori de Dumnezeu si traitori în Hristos, dar în acelasi timp si ,,teofani”, aratatori ai trairii în Hristos, cu Hristos si pentru Hristos, astfel ca  viata si frumusetea divina iradiaza si se oglindeste în acelasi timp prin ei . Sfintii pot fi numiti si ,,dumnezei dupa har”, caci puterea dumnezeiasca pe care au dobândit-o le-a umplut nu numai sufletul, ci faptura întreaga. Sfintii sunt cei ce  si-au daltuit în ei chipul lui Hristos, ceea ce înseamna ca umanul a fost umplut si coplesit în sfinti de catre divin, încât chipurile sfintilor, înca de pe pamânt, au în ele ceva din înfatisarea lor în planul eternitatii eshatologice…În sfinti transpare viata eterna a veacului viitor .[12] Sfinţii sunt cei care au ajuns la măsura omului aşa cum l-a voit Dumnezeu, adică au ajuns la asemănarea cu Dumnezeu.

Sfintii fiind crestini desavirsiti in rugaciune, in smerenie, in infrinare si mai ales in dumnezeiasca dragoste, multi dintre ei primeau daruri duhovnicesti deosebite inca din viata. Astfel unii aveau darul rugaciunii inimii, cea mai inalta rugaciune crestina. Altii aveau darul lacrimilor, al infrinarii, al tacerii duhovnicesti, al smereniei si al desavirsitei iubiri pentru toata zidirea. Alti sfinti se invredniceau de daruri miraculoase, vazute, ca: vindecarea bolilor, cunoasterea celor viitoare, intelegerea gindurilor, izgonirea duhurilor necurate.” Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, zice Domnul, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa" (Matei 21, 21).

Sfinţii, într-adevăr, au mutat şi munţii din locul lor cu credinţa. În Viaţa Sfântului Marcu din Peşteră, scrisă de Sf. Serapion, se spune că atunci când Serapion a găsit pe Sf. Marcu în munţii Abisiniei, unde optzeci şi cinci de ani nu văzuse faţă de om, cuviosul 1-a întrebat dacă în lume mai sunt oameni care să mute munţii cu credinţa. Şi în momentul acela, s-a produs un zgomot asurzitor. Un pinten de munte s-a desfăcut de la locul lui şi s-a prăbuşit în Marea Mediterană. Atunci Sf. Marcu a zis: „Munte, nu ţie ţi-am zis să te arunci în mare! Ci numai pe fratele l-am întrebat dacă în lume mai sunt oameni care să mute munţii cu credinţa. Tu vino la locul tău!" Şi în acel moment muntele prăbuşit a venit la locul lui ca mai înainte, în timp ce Serapion era încă înmărmurit de cele văzute.[13]

Realizând sfinţenia, sfinţilor li se supunea apoi întreaga lume neînsufleţită şi însufleţită, aşa cum se supunea lui Adam înainte de cădere. În acest sens, în viaţa Sf. Coprie se spun următoarele: „Şi păzind sfântul curăţia sufletului, Dumnezeu a făcut ca să i se supună fiarele sălbatice. Că, într-una din zile, aflând în grădină un urs mâncând lăptucile, 1-a luat de urechi şi l-a scos afară şi, poruncindu-i în numele marelui Teodosie, ursul n-a mai cutezat să mai intre altă dată în grădină. Încă şi în munte, suindu-se la lemne cu un măgar şi ducând lemnele, iarăşi a venit un urs şi, apucând măgarul, l-a vătămat la un picior. Iar sfântul prinse pe urs şi puse lemnele pe dânsul, zicându-i: «Nu te voi lăsa, că vreau să faci tu slujba măgarului, până ce se va tămădui». Şi, cu rugăciunile marelui Teodosie, i se supuse ursul şi căra lemnele"   . Inca si dupa mutarea din trup moastele lor ramin intregi, nestricate si fac vindecari miraculoase cu cei bolnavi. De aceea moastele sfintilor sint venerate de credinciosi, care primesc sanatate, binecuvintare si ajutor.

               Scopul cinstirii Sfintilor

             Cinstirea Sfintilor are ca scop preamarirea lui Dumnezeu, Cel  care le-a dat sfintilor belsugul harului sau si caruia ei I-au slujit si I-au jertfit viata lor , si totodata urmarea pildei vietii lor de catre noi. Întreaga cinstire acordata sfintilor se îndreapta spre Cel ce I-a înzestrat cu puteri divine pentru a ajunge alesi si slujitori ai lui Dumnezeu în ceruri. ,,Minunat este Dumnezeu întru sfintii sai” spune psalmistul (Psalm 67,36); si de asemenea: ,,Laudati pe Domnul întru Sfintii Lui” (Psalm 150,1).
Sfintilor li se cuvine venerare  si numai lui Dumnezeu adorare  Noi nu-i cinstim pe sfinti separat de cinstirea lui Dumnezeu pentru ca cinstirea lor relativa (venerarea) n-ar fi decât o cinstire indirecta – adusa lui Dumnezeu, dupa cuvântul psalmistului: ,,Laudati pe Dumnezeu întru sfintii lui” (Ps. 150,1), care  a dat acestora harul Sau, cu ajutorul caruia si prin ostenelile lor, au devenit persoane bineplacute lui Dumnezeu .[14] Ca cinstea adusa sfintilor se îndreapta spre Dumnezeu vedem din Apocalipsa, unde cei 24 de batrâni, ,,arunca” cununile lor înaintea tronului lui Dumnezeu, zicând: ,,Vrednic esti, Doamne si Dumnezeu nostru, sa primesti slava si cinstea si puterea” (Apocalipsa 4,10-11). Cununile celor 24 de batrâni sunt  simbolul cinstirii pe care Biserica o aduce sfintilor si pe care ei o depun înaintea tronului lui Dumnezeu, izvorul a toata slava si cinstirea . În al doilea rând, cinstirea sfintilor are ca scop pastrarea vie în memoria Bisericii luptatoare a vietii sfinte si a faptelor bune savârsite de acestia, spre a servi drept pilde vrednice de urmat pentru credinciosii din toate veacurile. Urmarea exemplului sfintilor este tot  preamarirea lui Dumnezeu de catre noi, asa cum a fost preamarit si de catre ei. În ceruri, sfintii având o viata constienta, cunosc nevoile celor de pe pamânt, se bucura sau se întristeaza de faptele lor si pot interveni în chip iubitor atunci când sunt chemati de oameni în ajutor.[15]

              Temeiuri scripturistice ale cinstirii Sfintilor

Vom arata pe baza Sfintei Scripturi, câteva temeiuri ale cinstirii sfintilor.
Îi cinstim pe sfinti pentru ca:

1. Ei sunt numiti în Sfânta Scriptura “prietenii” si “casnicii” lui Dumnezeu:   Mântuitorul spune ucenicilor:„Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute" ( Ioan 15, 14-15). ; ,,Deci nu mai sunteti straini si locuitori vremelnici, ci sunteti împreuna cetateni cu Sfintii si casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2,19).

2. Ei sunt slaviti de Dumnezeu dupa moarte cu slava în ceruri: ,,sunt la fel cu îngerii si sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii” (Luca 20,36).

3. Cel ce primeste pe sfinti îl primeste pe Hristos: ,,Cine va primeste pe voi pe Mine ma primeste, si cine Ma primeste pe Mine primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeste prooroc în nume de prooroc, plata de prooroc va lua, si cine primeste pe un drept în nume de drept, rasplata dreptului va lua” ( Matei 10, 40-41).

4. Sfintii înca din viata de aici sunt înzestrati de Dumnezeu cu diferite daruri si au putere de mijlocire la Dumnezeu: ,,mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16).      Dumnezeu  îi zice lui Abimelec, regele Gherarei, cind acesta, din nestiinta, voia sa ia de sotie pe sotia lui Avraam: Da inapoi femeia omului aceluia, ca este prooroc si se va ruga pentru tine, si vei fi viu. Iar de nu o vei da inapoi, sa stii bine ca ai sa mori si tu si toti ai tai (Facere 20, 7).[16]

5. Sfintii au puterea de la Dumnezeu de a pedepsi pe cei rai, dupa cum Sfântul Apostol Petru a pedepsit pe Anania si Safira (Fapte 5). Dumnezeu zice catre Elifaz Temaniteanul si cei doi prieteni ai lui, care suparasera pe sfintul si dreptul Iov:” Acum luati sapte vitei si sapte berbeci si duceti-va la robul Meu Iov si aduceti-le pentru voi ardere de tot; iar robul Meu Iov sa se roage pentru voi. Din dragoste pentru el voi fi ingaduitor, ca sa nu Ma port cu voi dupa nebunia voastra, intrucit n-ati vorbit despre Mine asa de drept cum a vorbit robul Meu Iov. Si au facut cum le spusese Domnul, si Domnul a primit rugaciunea lui Iov „ (Iov 42, 8-9).

6. Sfintii au puterea de la Dumnezeu de a vindeca pe cei bolnavi, de a face minuni mari, de a învia mortii: Sfântul Apostol Petru l-a vindecat pe Eneas si a înviat pe Tavita (Fapte, 9), Sfântul Apostol Pavel l-a înviat pe Eutihie din Troia (Fapte 20).

7. Dumnezeu face cunoscuta voia Sa sfintilor Sai: ,,de acum nu va mai zic slugi, ca sluga nu stie ce face stapânul sau, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru ca toate câte am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscute” (Ioan 15, 15).

8. Dupa moarte, sfintii sunt membri ai împaratiei lui Dumnezeu: ,,Dumnezeu nu este Dumnezeu al mortilor ci al viilor, caci toti traiesc în El” (Luca 20, 37-38), dupa cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care s-a rugat în gradina Ghetsimani, spunând: ,,Parinte, voiesc ca, unde sunt Eu, sa fie împreuna cu Mine si aceia pe care Mi I-ai dat, ca sa vada slava Mea” (Ioan 17, 24).

9. Sfintii se îngrijesc si se roaga pentru oameni:

v atât cât sunt în lumea aceasta, precum Moise:   Atunci când poporul a căzut în apostazia de la Sinai, făcând viţelul de aur, Dumnezeu îi zice lui Moise, care era în munte: „Eu Mă uit la poporul acesta şi văd că este popor tare de cerbice. Lasă-Mă dar acum să se aprindă mânia Mea asupra lor, să-i pierd şi să fac din tine un popor mare!" (Ieşirea, 32, 9-10). Cuvântul „lasă-Mă" i-a întărit lui Moise nădejdea în importanţa mijlocirii sale în acele momente extrem de dificile pentru popor, şi de aceea roagă pe Dumnezeu zicând: „Să nu se aprindă, Doamne, mânia Ta asupra poporului Tău... întoarce-ţi iuţimea mâniei Tale, milostiveşte-Te şi nu căuta la răutatea poporului" {Ieşirea 32,  11-12). Moise continuă: „Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i, iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!" {Ieşirea 32, 32).Referitor la acest episod trist din viaţa poporului evreu, psalmistul scrie: „Atunci a zis să-i piardă pe dânşii, şi i-ar fi pierdut, daca Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţii Lui ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă" {Psalmul 105, 23).   Iata ce zice Sfintul Apostol Pavel:  „Multumesc Dumnezeului meu, ori de cite ori imi amintesc de voi, caci pururea in toate rugaciunile mele, ma rog pentru voi toti, cu bucurie (Filipeni 1, 3-4). Alta data zice: Multumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toti si va pomenim in rugaciunile noastre, aducindu-ne aminte neincetat inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru de lucrul credintei voastre  ” (I Tesaloniceni 1, 2-3). In alt loc iarasi zice:  „ Pentru aceasta ne si rugam pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru sa va faca vrednici de chemarea Sa  ” (II Tesaloniceni 1, 11). Si iarasi:  „ Nu incetez a multumi pentru voi, pomenindu-va in rugaciunile mele ca Dumnezeu... sa va dea voua duhul intelepciunii...” (Efeseni 1, 16-17). Sau: „ Aceasta si cerem in rugaciunea noastra: desavirsirea voastra” (II Corinteni 13, 9). Acelasi Apostol Pavel ii scrie si lui Timotei: „ Multumesc lui Dumnezeu, pe Care Il slujesc, ca si stramosii mei, intr-un cuget curat ca te pomenesc neincetat, zi si noapte, in rugaciunile mele  ” (II Timotei 1, 3)., stiind ca ,,mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului în lucrarea ei” (Iacob 5,16).

v cât si în cea viitoare, precum vedem în Apocalipsa: ,,Si când au luat cartea, cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrâni au cazut înaintea Mielului, având fiecare alauta si cupe de aur pline cu tamâie care sunt rugaciunile sfintilor”(Apocalipsa 5,8).

10. Sfintii vor judeca lumea: ,,Au nu stiti ca sfintii vor judeca lumea?” (I Corinteni 6,2). Ucenicilor însusi Mântuitorul Iisus Hristos le spune: ,,Adevarat zic voua, ca voi cei ce Mi-ati urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe cele douasprezece tronuri, judecând cele douasprezece semintii ale casei lui Israel “ ( Matei 19,28).

11. Avem datoria de a-i ferici pe sfinti: ,,Iata fericim pe cei ce au rabdat” (Iacov 5,11).[17]

12. Avem datoria de a-i chema în rugaciune: ,,Robul Meu Iov, sa se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi îngaduitor, ca sa nu Ma port cu voi dupa nebunia voastra…Si Domnul l-a pus pe Iov iarasi în starea lui de la început, dupa ce s-a rugat pentru prieteni” ( Iov 42, 8; 10).

13. Avem datoria de a-i venera pe sfinti: ,,Fiii proorocilor cei din Ierihon vazându-l de departe au zis:  ,, Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei; si au iesit înaintea lui si i s-au plecat pâna la pamânt” ( IV Regi 2,15).

14. O capetenie a regelui Ohozia a îngenuncheat înaintea Sfântului Proroc Ilie (IV Regi 1, 13).

15. Nabucodonosor, împaratul Babilonului, în fata lui Daniel ,,a cazut cu fata la pamânt si i s-a închinat” (Daniel 2,16).

16. Temnicerul din Filipi ,,a cazut înaintea lui Pavel si a lui Sila”(Fapte 16,29).

            Deci sfintii lui Dumnezeu sunt bine placuti Lui, sunt împlinitorii poruncilor divine, realizatorii poruncilor morale, mijlocitorii nostri catre Dumnezeu, cinstirea pe care o acordam lor îndreptându-se catre Dumnezeu.[18]

“Memoria vie a Bisericii” despre cinstirea sfintilor

Cultul crestin al Sfintilor începe cu cinstirea martirilor, eroii suferintei crestine pentru credinta lor, patimirea si jertfa vietii lor stând la temelia Bisericii lui Hristos . Atitudinea lor eroica, curajul, rabdarea suferintelor, statornicia de care au dat dovada în marturisirea si apararea credintei au atras admiratia si respectul profund al contemporanilor, uneori chiar si al celor pagâni .
Cultul martirilor îsi are originea chiar din vremea întâiului martir crestin, Sfântul Arhidiacon Stefan, când, îngropându-i-se osemintele ,,s-a facut plângere mare pentru el” (Fapte 8,2).
Deci ceata mucenicilor începe cu Sfântul Stefan, continuând cu toti acei care au murit pentru credinta crestina de-a lungul veacurilor, despre care face amintire Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan în Apocalipsa ( Apocalipsa 6,9-11). Crestinii au zidit biserici pe locul unde au murit sfinti sau pe mormintele lor, iar ziua muceniciei lor au socotit-o ziua lor de nastere pentru împaratia lui Dumnezeu, cinstind-o în acest fel , ca   ziua nasterii spirituale pentru viata vesnica  .[19]

Sfânta Traditie, pastreaza o marturisire puternica a cinstirii sfintilor, respectiv a martirilor, din secolul al II-lea, si anume ,,Martiriul Sfântului Policarp al Smirnei” (+28. febr.156), scrisoare a Bisericii din Smirna catre Biserica lui Dumnezeu care se afla în Philomaelium. Iudeii au sugerat autoritatilor pagâne sa nu dea crestinilor trupul sfântului Policarp, ,,ca nu cumva - zicea Nichita, tatal lui Irod catre proconsul - crestinii parasind pe cel rastignit, (pe Hristos ), sa înceapa sa se închine acestuia. Dar ei nu înteleg ca noi nici pe Hristos nu-l vom putea parasi vreodata nici sa ne închinam altuia. Caci lui Hristos ne închinam pentru ca este Fiul lui Dumnezeu, iar pe martiri îi iubim dupa vrednicie ca pe ucenicii si imitatorii Domnului pentru neîntrecuta lor iubire fata de împaratul si învatatorul lor” . Acesta este primul act martiric care ni s-a pastrat (în limba greaca).[20]

*În Asezamintele apostolice crestinii sunt îndemnati ,,sa se adune la mormintele sfintilor mucenici pentru a le cânta Psalmi, a le savârsi liturghii si a nu lucra în zilele mortii lor, ca în zilele Sarbatorilor si Duminicilor” .

*Sfântul Irineu (+202) o numeste pe Sfânta Fecioara ,,aparatoarea care mijloceste pentru Eva si pentru toti urmasii ei” , rol pe care Sfântul Grigorie de Nyssa (+395) îl atribuie sfintilor. (Maicii Domnului i se cuvine preacinstire, supravenerare).

*Tertulian (+240) spune ca ,,sângele martirilor este samânta crestinilor “

*Origen (+255) de asemenea ne arata ca exista de mai înainte credinta ferma în ajutorul sfintilor. ,,Desigur, spune el, numai Mielul sterge pacatul; sfintii înalta rugaciunea lor la Dumnezeu” , iar în alt loc: ,,sfintii îndemnati de dragostea lor devin tamaduitorii si binefacatorii nostri” .

*Sfântul Mucenic Ciprian (+258) îi scrie lui Corneliu: ,,Vom aminti unul de altul. Pretutindeni si totdeauna ne vom ruga unul pentru altul. Si daca cineva dinntre noi va pleca mai înainte în cer, dupa binecuvântarea lui Dumnezeu, sa urmeze înaintea Domnului iubirea noastra si sa nu înceteze înaintea milostivirii Tatalui rugaciunea pentru fratii nostri” .

*Eusebiu de Cezarea (+337) ne spune în a sa ,,Istorie Bisericeasca” (VIII,6) ca pe vremea lui Diocletian (285-306) s-a dat porunca sa fie exhumati martirii crestini si aruncati în mare ,,ca nu cumva- iarasi- unii sa-i adore pe cei din morminte, socotindu-i zei” .

*Sfântul Efrem Sirul (+373) se roaga sfintilor mucenici zicând: ,,Biruitorilor mucenici, care ati rabdat chinuri pentru dragostea de Dumnezeu si Mântuitorul, si care sunteti plini de îndrazneala înaintea Domnului, mijlociti pentru noi cei slabi si pacatosi, ca sa se pogoare asupra noastra harul lui Hristos, si sa lumineze întunecatele noastre inimi, spre a iubi pe Dumnezeu” .

*Sfântul Vasile cel Mare (+379) cheama în ajutor pe sfinti: ,,Primesc si pe Sfintii Apostoli si pe Mucenici si-i chem ca mijlocitori înaintea lui Dumnezeu, ca prin ei, adica prin mijlocirea lor, sa-mi fie milostiv, iubitorul de oameni Dumnezeu si sa-mi daruiasca iertare de pacate” .

*Sfântul Grigorie Teologul (+390) în panegiricul Sfântului Ciprian spunea: ,,Din cer, unde esti, priveste cu îndurare catre mine, îndrepta cuvântul si viata mea, pazeste turma mea…alunga pe lupii tulburatori” .

*Asterie al Amasiei (sec. V), spunea: ,,Pomenirea sfintilor, însotita de minuni, strabate în fiecare zi orasele si satele, propovaduind pretutindeni pe Domnul, Cel binefacator. Praznuirea lor nu este întrerupta în nici un an, atâta timp cât vor fi ani, cât va curge timpul, cât va avea cerul soarele, cât va hrani pamântul fiintele sale, iar marea vietatile sale” .

             *Sfântul Ioan Gura de Aur (+407) spunea: ,,Sfintii au putere foarte mare, dar numai daca ne caim de pacatele noastre si ne îndreptam…Stiind acestea, sa alergam la mijlocirea sfintilor, si sa-i chemam sa se roage pentru noi, dar sa nu ne marginim la aceasta, ci sa lucram si noi cum se cuvine dupa pilda pe care ne-au dat-o ei” .

*Combatând pe Vigilantiu, Fericitul Ieronim (+420), deosebeste cultul sfintilor de cultul lui Dumnezeu: ,,Noi nu adoram creatura si nu-i slujim. Cinstim moastele martirilor pentru a adora pe Cel ai carui martiri sunt” .

*Fericitul Augustin (+430), precizeaza: ,,Care episcop a zis vreodata stând la altar s-au la mormântul martirului: Îti jertfim tie Petre, Pavele sau Cipriane?. Ceea ce se jertfeste se jertfeste lui Dumnezeu singur. Sfintii se cinstesc, nu se adora…Gloria lor revine lui Dumnezeu …Venerati pe martiri, laudati-i, iubiti-i, sarbatoriti-i, cinstiti pe acesti martiri, dar adorati pe Dumnezeul martirilor…Religia crestina nu e un cult de oameni morti; ei au trait în pietate, dar nu asteapta asemenea onoruri de adorare, ci vor ca sa adoram pe Acela de care fiind luminati se bucura sa fim partasi la meritele lor. Ei trebuie sa fie de aceea cinstiti pentru a-i imita, nu adorati ca o religie” .

*Sfântul Chiril al Alexandriei (+444), combatând o lucrare a lui Iulian Apostatul (361-363), arata ca ,,noi nu-i numim pe martiri zei si nu-i adoram cu onoruri dumnezeiesti, ci cu un cult de iubire si de cinstire” .

*În sinodul IV Ecumenic (451), dupa ce s-a citit epistola lui Flavian, Parintii au exclamat: ,,Vesnica pomenire lui Flavian; dupa moartea de martir el traieste ca sa se roage pentru noi” .

             *Teodoret de Cyr (+458), spunea ca: ,,pe sfintii martiri îi cinstim ca pe martori ai lui Dumnezeu si slujitori ai Lui foarte iubitori” .

*Sfântul Ioan Damaschin (+749), în capitolul ,,Despre cinstirea sfintilor si a moastelor” din Dogmatica sa, afirma ca: ,,trebuie cinstiti sfintii pentru ca sunt prietenii lui Hristos, fii si mostenitori ai lui Dumnezeu …Pentru ce dar nu trebuie cinstiti cei care au ajuns slujitori si prieteni si fii ai lui Dumnezeu? Caci cinstea data de cei împreuna robi catre cei buni este dovada dragostei fata de Stapânul obstesc”. „Se cuvine a-i cinsti pe sfinţi, a le aduce daruri, a ţine zilele rânduite pentru pomenirea lor fiindcă ei au avut într-înşii pe Cel ce este vrednic de închinare, adică pe Dumnezeu, precum fierul înfierbântat în foc este arzător nu prin firea lui, ci" pentru că a primit în sine foc"   .

Asadar la început au fost cinstiti în Biserica Sfintii Apostoli, Sfântul Arhidiacon Stefan si toti ceilalti martiri ai veacurilor primare; deci sfintii au fost cinstiti în Biserica înca de la început. Când s-au ridicat potrivnici si contestatari ai cinstirii sfintilor, Biserica si-a marturisit credinta oficial si asa au ramas hotarârile sinodului de la Gangra ( c.340), si cele ale sinodului VII ecumenic din 787. Sinodul de la Gangra, prin canonul 20, anatematiza pe ereticii eustatieni care respingeau slujbele de pomenire a sfintilor, iar Sinodul VII Ecumenic, în sedinta a IV din 1 octombrie 787 afirma: ,,Hristos este Cel care ne-a eliberat de idolatrie, prin întruparea, moartea si învierea Sa…Domnul, apostolii, profetii ne-au învatat ca trebuie sa cinstim si sa laudam pe Sfânta Maica a lui Dumnezeu, - care e mai presus de toate puterile ceresti, - pe sfintii îngeri, apostoli, profeti, martiri, pe sfintii parinti si pe toti sfintii, si ca trebuie sa recurgem la solia lor, care poate sa ne faca placuti lui Dumnezeu, daca traim în chip virtuos”. Asadar, ,,de vreme ce sfintii s-au unit cu Hristos si s-au sfintit printr-Însul, gasindu-se astfel în jurul slavei dumnezeiesti, ei pot sa ne ajute si pe noi, prin solirile lor, sa ne unim cu El” [21].

             Forme de cinstire a Sfintilor

Venerarea martirilor din vremea persecutiilor si a sfintilor de dupa aceea s-a facut în diferite forme în Biserica Ortodoxa si anume:

      strângerea si pastrarea cu sfintenie a ramasitelor trupesti ale martirilor, prin înmormântarea lor cu deosebita cinste. Ele erau ,,mai cinstite decât pietrele pretioase si mai scumpe decât aurul” .

      consemnarea vietii, a faptelor mucenicilor, a muceniciei, si a eventualelor minuni în acte martirice.

      instituirea de sarbatori pentru cinstirea lor care de regula erau zilele aniversarii anuale a mortii lor martirice, zi de nastere pentru viata vesnica . In calendarul nostru, se serbeaza sfinti, de la unu pana la cinci-sase zilnic,numarul acestora pe intreg anul  anjungand la mai mult de 1200.[22]

Sarbatorile alcatuiesc cea mai importanta forma de manifestare a cultului public al sfintilor. În Biserica primelor secole în acele zile aveau loc adunari liturgice   la mormintele martirilor, se savârsea Sfânta Euharistie, se citeau actele lor martirice, crestinii îmbarbatându-se reciproc în lupta si suferinta comuna pentru apararea credintei. Cu timpul, pentru sfintii ale caror nume si urme s-au pierdut si s-au uitat s-a introdus, înca din sec. al IV-lea în Antiohia, o sarbatoare comuna a tuturor sfintilor , pe care din anul 608 o gasim si-n Apus la 13 noiembrie . La ortodocsi aceasta sarbatoare s-a fixat în prima duminica de dupa Rusalii, numita si Duminica tuturor sfintilor, cunoscuti si necunoscuti.

            pelerinaje si construirea de biserici în numele lor sau chiar pe mormintele lor. Pelerinii au contribuit mult la extinderea cultului local al martirilor, caci ei duceau la locurile lor de origine numele, faima si cultul sfintilor respectivi. Odata cu libertatea acordata crestinismului prin edictul de la Mediolanum (Milano) din 313, ( când crestinismul a devenit religio licita), pe locul mormintelor mucenicilor s-au ridicat altare si biserici închinate acestora si multe martyrii  mai mici s-au mai mari, pâna la maretele catedrale. De aici a ramas pâna azi datina sfânta de a se aseza particele din moastele sfintilor la piciorul Sfintei Mese precum si-n antimisele bisericesti.
Cele mai multe biserici cu hramul sfintilor s-au ridicat în cinstea Sfintei Fecioare, a Sfântului Ioan Botezatorul si a Sfintilor Apostoli.

             cultul sfintelor moaste adica cinstirea relicvelor pamântesti (ramasitelor trupesti) ale sfintilor. Cunoastem faptul ca materia nu este rea si ca  în sinea acesteia lucreaza forta tainica a Duhului. Trupurile sfintilor, aceste relicve sfinte, ramasite pamântesti  mentin puterea dumnezeiasca din vremea când trupul lui era unit cu sufletul  . Ele se mentin nestricacioase, neputrezite, stiind ca sufletul sfântului, prin harul Duhului Sfânt, ramâne în continuare, într-o strânsa legatura cu trupurile lor. Ne ducem cu gândul si la faptul ca nedescompunerea lor este ca o arvuna a învierii la Parusie caci lucrând împreuna suflet si trup, împreuna se si mântuiesc.
Dupa persecutii, osemintele sfintilor martiri au început a fi cautate, transportate cu cinste în orase, biserici, spre a li se aduce cinstirea cuvenita. Multe sfinte moaste au fost adunate în capitala bizantina, Constantinopol. În perioada cruciadelor, multe biserici din Apus s-au îmbogatit cu moaste de sfinti rapite din Rasarit de cruciati, nenumarate  moaste relicve si obiecte sfinte fiind înstrainate sau vândute fara responsabilitate si discernamânt atragând lupta deschisa a sectelor religioase împotriva cultului ramasitelor pamântesti ale sfintilor.  Atunci au fost aduse la Bari, în Italia, moastele Sfântului Ierarh Nicolae (actual mâna dreapta a Sfântului se afla la noi în Bucuresti), cele ale sfântului Evanghelist Marcu la Venetia (Biserica San Marco), ale Sfântului Ioan Gura de Aur în Biserica Sfântului Petru (cea veche) din Roma, etc. Asadar din primele veacuri crestine osemintele mucenicilor erau adunate cu multa grija, peste ele se zideau altarele bisericilor, iar mai târziu, Biserica s-a îngrijit ca fiecare biserica, ca si sfântul antimis de pe altar, sa aiba sfinte moaste, ceea ce se face pâna astazi. Puterea minunata a moastelor se arata si prin faptul ca ele nu putrezesc. Sfintii, din viata pamânteasca au ,,restaurat” în Hristos legatura dintre suflet si trup: în ei trupul nu mai pofteste împotriva ,,duhului”, trupul devenind vas ales al harului.

            pomenirea si invocarea lor în rugaciuni si-n imne spre a veni în ajutor atât celor vii cât si celor morti. Din veacul al IV-lea, sfintii au început a fi pomeniti la Sfânta Liturghie, în cadrul anaforalelor liturgice, în cadrul rugaciunii de mijlocire pentru vii si morti (diptice), dupa sfintirea Darurilor. Este o forta de manifestare a credintei noastre în puterea lor mijlocitoare pe lânga Dumnezeu în favoarea Bisericii luptatoare. Sfântul Chiril al Ierusalimului (+386), explicând Liturghia, mentioneaza ca, dupa Sfintirea Darurilor ,,facem pomenire si de cei mai înainte adormiti, mai întâi de patriarhi, de profeti, de apostoli, de mucenici, pentru ca Dumnezeu, prin rugaciunile si mijlocirile lor sa primeasca cererea noastra” . Apar treptat imnele religioase pentru pastrarea faptelor si a meritelor sau a minunilor, imne care sunt introduse în serviciul liturgic al Bisericii. Înca din sec. al IV-lea apar tropare si stihiri în cinstea sfintilor, condace apoi canoane, scrieri imnografice sunt introduse treptat în slujba Vecerniei si a Utreniei, strânse cu timpul în cartile de slujba numite Minee, dar si-n Triod, Penticostar, Octoih ( sinaxare ce cuprind viata si faptele minunate ale sfintilor). Mai târziu la acestea s-au adaugat Acatistele si Paraclisele alcatuite de diferiti imnografi.[23]

            venerarea sfintilor se mai face prin encomii (encomioane) sau panegirice, care sunt cuvântari de lauda în cinstea sfintilor. Astfel de cuvântari au rostit Sfântul Grigore de Nazianz (+390), - creatorul acestui gen omiletic - pentru Sfântul Vasile cel Mare (+379), Sfântul Atanasie al Alexandriei (+373), Sfântul Ciprian (+258); Sfântul Grigorie de Nyssa pentru Sfântul Arhidiacon Stefan, Sfintii 40 de mucenici; Sfântului Ioan Gura de Aur pentru Sfântul Apostol Pavel, Sfintii martiri Ignatie, Vavila; Asterie al Amasiei pentru Sfântul Mucenic Foca, pentru Sfintii Apostoli Petru si Pavel etc.

            zugravirea chipurilor si a faptelor în icoane si în pictura murala, element important al iconografiei ortodoxe, pastrându-se astfel vie peste veacuri memoria acestora. Ne rugam si ne închinam la icoanele lor nu chipului si materialului din care este facuta icoana; închinarea, rugaciunea noastra transcende si se îndreapta spre cel ce este reprezentat în icoana (venerare).

            adoptarea ca patroni sau ocrotitori speciali ai anumitor ,,bresle”, asociatii etc., ce-si propun o activitate cu scop bun, pe lânga hramuri de biserici.
Asadar sfintii sunt socotiti si cinstiti ca ocrotitori speciali ai diferitelor lucruri sau actiuni; asa de exemplu, Sfântul Nicolae era cinstit si invocat ca patron al calatorilor, ocrotitor al marinarilor, Sfântul Trifon (1 februarie) patronul gradinarilor, Sfântul Mina (11 noiembrie) descoperitorul hotilor, ocrotitorul pagubitilor, Sfântul Modest (18 decembrie) ocrotitorul animalelor, Sfântul Cuvios Stelian (26 novembrie) ocrotitorul pruncilor, Sfântul Pantelimon (27 iulie) ocrotitorul medicilor etc. Sfintii sunt modele de vietuire crestina, fapt pentru care sunt preferate numele lor ca nume de botez pentru cei ce doresc a le fi ocrotitori spre mântuire.[24] Aceste forme de cinstire a sfintilor au avut la început un caracter local, regional (cult local), treptat, cinstirea lor generalizându-se în întreaga ortodoxie.

              Sarbatorile sfintilor praznuiti in toate Bisericile Ortodoxe

Conform versetului biblic : "Mai bun este numele bun decat unt­delemnul bun si ziua mortii decat ziua nasterii"(Ecles. VII, 2), pentru a perpetua amintirea eroilor ei, Biserica crestina consemneaza pana astazi in calendare si serbeaza de obicei ziua mortii sfintilor, adica data tre­cerii lor spre cele ceresti, socotita ca ziua lor de nastere, spre viata cea vesnica si adevarata, "unde nu este nici du­rere, nici  intristare, nici  suspin".  Numai  Maica Domnului si  Sf.  Ioan Botezatorul fac exceptie de la aceasta regula ; ei au privilegiul de a li se sarbatori atat zamislirea (23 septembrie, 9 decembrie) si nasterea (8 septembrie, 24 iunie), cat si alte evenimente din viata lor (ca Buna­vestire, Aflarea capului Sfantului Ioan Botezatorul), pentru ca Sfanta Fecioara este cea dintai si cea mai mare decat toti sfintii, iar Sf. Ioan Botezatorul pentru ca, dupa proorocia facuta de in­gerul Gavriil, "va fi mare inaintea Domnului" si s-a umplut de Duh Sfant inca din pantecele maicii sale (Luca I, 15), iar dupa marturia Mantuitorului insusi, "nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei mai mare decat Ioan Botezatorul"(Matei XI, 11).

Biserica noastra face in fiecare zi a anului amin­tirea unuia sau a mai multor sfinti. Dar nu toti sunt sarbatoriti pretutin­deni, ci numai cei mai de seama dintre ei, care s-au impus evlaviei popu­lare prin anumite merite deosebite.

  Sarbatori ale sfintilor praznuiti in toate Bi­sericile Ortodoxe :

a) Sf. Marele Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir, la 26 octombrie. Acesta a fost diacon al episcopului din Sirmium, fiind martirizat la 9 aprilie in anul 304, in persecutia lui Maximian.

b)  Sf. Marele Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei (Licia) din Asia Mica, facatorul de minuni (+ 6 decembrie 343 sau 340), la 6 de­cembrie, sarbatoare numita in popor Sin Nicoara sau Simicoara (de    la Sanctus Nicolaus).

c)  Sf. Arhidiacon si intaiul mucenic Stefan, ucis cu pietre de evrei, in anul 33 (Fapte VI, 5 - VIII, 2) pomenirea lui se face la 27 de­cembrie. Este una dintre cele mai vechi sarbatori ale sfintilor.

d)  Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei   Capadociei din Asia Mica, mort la 1 ianuarie 379                                          (sarbatoarea lui, la 1 ian., coincide cu praz­nicul Taierii-imprejur a Domnului). Amintirea acestui mare sfant  se serbeaza si la 30 ianuarie

e) Soborul (Adunarea) Sfantului Ioan Botezatorul, Proo­rocul si inaintemergatorul lui Hristos, la 7 ianuarie (a doua zi dupa Botezul Domnului, potrivit regulii dupa care a doua zi dupa marile praz­nice se serbeaza pomenirea persoanelor principale care au luat parte la evenimentul comemorat la praznicul respectiv).

   . f) Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, la 30 ianuarie. E       o sarbatoare ele origine mai noua, instituita in sec. XI.

      g) Sf. Marele Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, martirizat in anul 303, in persecutia lui Diocletian, la 23 aprilie.

h) Sfintii imparati Constantin (cel Mare) si maica sa Elena, primii imparati crestini si protectori ai crestinatatii, ambii sarbatoriti la 21 mai, care este ziua mortii imparatului Constantin (anul 337).

i) Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, la 24 iunie (cu sase luni ina­inte de Nasterea Domnului, Luca I, 36). Sarbatoarea a fost instituita dupa unii, spre a inlocui unele vechi sarbatori pagane, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstitiului de vara (22-23 iunie).

j) Sfintii Apostoli Petru si Pavel, martirizati la Roma, in persecutia lui Nero, in anul 67, au sarbatoare comuna la 29 iunie, care e data trans­ferarii moastelor celor doi Sfinti Apostoli la locul nurnit ad catacumbas, de pe Via Appia din Roma, la 258.

k) Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, la 20 iulie (Regi, cap. XVII-XIX si 4 Regi, II, 1-12). In unele Tipice vechi po­menirea lui se facea luni dupa Duminica Tomii.

l) Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la 29 august. Este una dintre sarbatorile de sfinti cu baza biblica (despre originea ei - Matei XIV, 3-12 si Marcu VI, 17-29).[25]

                  Sfinti români

Sfintii sunt bogatia si forta spirituala a Bisericii întregi, iar în sânul unei biserici locale (nationale)marturia vie si concreta a acesteia în sânul poporului caruia Biserica îi apartine.
De-a lungul secolelor plaiurile patriei noastre au fost înmiresmate de multe ori cu parfumul florilor nevestejite ale Bisericii lui Hristos, Biserica româneasca de multe ori a fost împodobita cu suflete alese ,,margaritare de mult pret”, vrednice de împaratia cereasca, mai ales din rândul cuviosilor si ierarhilor.[26]

Înca de prin secolul al IV-lea pe teritoriul patriei noastre au existat  vetre de sihastrie româneasca, unde s-au plamadit suflete spre desfatare vesnica. Odata cu reorganizarea monahismului în tara noastra, de Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, cuviosii si ascetii români s-au înmultit. Chiar aproape de timpurile noastre, Dumnezeu a rânduit sa se ridice sfinti dintre noi, si credem ca si de acum înainte dintre crestinii ortodocsi români se vor învrednici sa ajunga la fericirea cereasca. Prin osteneala  vrednicului de pomenire  arhimandrit Ioanichie Balan, ,,Patericul românesc” ne este marturie ca pe teritoriul patriei noastre au trait sfinti care acum se roaga în cer pentru noi, cei din neamul românesc si pentru toti crestinii.[27]
Printre cei mai vechi sfinti cunoscuti la români este Sfântul Leontie de la Radauti ale carui moaste au fost aduse la Episcopia Radautilor, îndata dupa aducerea moastelor Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava de Alexandru cel Bun (1402). Moastele sale au fost rapite. În 1639 era cinstit ca ,,facator de minuni” .

Un manuscris slavon din secolul al XVI-lea aminteste si de Daniil Sfântul ,,facator de minuni de la manastirea Voronet”, si de ,,facatorul de minuni de la manastirea Moldovita” .
În 1517, cu ocazia sfintirii manastirii Curtea de Arges,  s-a facut  canonizarea Sfântului Nifon, fost patriarh de Constantinopol si mitropolit al Tarii Românesti (sarbatorit la 11 august).
La 12 mai 1662 a suferit moarte martirica, prin spânzurare la Constantinopol Sfântul Ioan Valahul (Românul), sfânt canonizat de Biserica Greaca.  Mitropolitul Dosoftei în opera sa ,,Vietile Sfintilor”, include si vietile unor sfinti români nevoitori în manastirile din Moldova, dintre care pe unii i-a cunoscut personal spunând: ,,dar tocmai si din români sunt multi (sfinti) carora am vazut viata si traiul lor, dar nu s-au cautat, fara numai Daniil de Voronet si Rafail de Agapia, am sarutat si sfintele lor moaste”.

În lucrarea sa ,,Desrobirea religioasa a românilor” din secolul al XVIII-lea (referitor la lupta ortodocsilor români din Ardeal împotriva uniatiei), Silviu Dragomir indica numele unor martiri ca: Popa Ioanes din Gales, popa Moise Macinic din Sibiel, popa Ioan din Aciliu, popa Ioan din Sadu, popa Cosma din Deal si mai multi tarani ca Oprea Miclaus din Saliste, si recomanda canonizarea lor . Dintre sfintii români care au fost pomeniti cu evlavie si cuviinta amintim ca Biserica Bulgara a canoniza-o pe Sfânta Teofana, fiica Voievodului Basarab I, iar cultul ei a trecut si în Biserica Sârba.
Prin veacul al XVII-lea, grecii l-au canonizat pe Sfântul Ioan Valahul, iar în secolul al XIX-lea, Sfântul Antipa din Moldova a fost trecut si în sinaxarele rusesti, fiind primul calugar atonit român trecut pâna astazi in rândul sfintilor. Si alti sfinti dimpreuna cu cei amintiti au fost cinstiti de alte Biserici ortodoxe surori de mai multa vreme .[28]

În sedinta din 28 februarie 1950, Sfântul Sinodul al Biserici Ortodoxe Române a hotarât canonizarea unor sfinti români cinstiti de multa vreme în evlavia poporului.
Vrednicul de pomenire Patriarhul Iustinian în sedinta festiva a Sfântului Sinod deschisa în ziua de 25 februarie 1950 rostea urmatoarele:” …se cade sa ne aducem aminte cu evlavie de toti acei care, de-a lungul veacurilor, s-au ostenit în munca fara preget, ori în lupta neînfricata, jertfindu-se pentru binele poporului român si pentru slava Bisericii lui. Unii dintre acestia s-au si învrednicit de cununa muceniciei din pricina râvnei lor întru apararea dreptei credinte, iar credinciosii nostri i-au trecut, cu dragoste si smerenie, în ceata sfintilor, spre a le putea aduce prinos de ruga si închinare pentru faptele lor cele bine primite înaintea lui Dumnezeu...”[29] Iar în actul sinodal din 28 februarie 1950 aflam consemnate urmatoarele:” Am luat în cercetare viata cea plina de jertfa a acelor cuviosi si sfinti pe care poporul nostru îi cinsteste pentru râvna lor întru apararea dreptei credinte, spre a-i rândui în ceata dreptilor lui Dumnezeu ” . Acest act al canonizarii s-a concretizat în 1955. La acest eveniment au participat delegatii din toate Bisericile ortodoxe surori. De atunci sunt cinstiti prin canonizare în rândul Sfintilor:

      Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie);

      Sfintii Ierarhi Ilie Iorest si Sava Brancovici mitropoliti ai Ardealului (24 aprilie), Iosif cel Nou de la Partos, mitropolit al Banatului (praznuit pentru prima data la 15 septembrie 1956);

      Cuviosii marturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara si mucenicul Oprea Nicolae (Miclaus) din Saliste (21 octombrie).

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ro­mane, in sedinta sa din 28 februarie 1950 a hotarat si generalizarea cinstirii, in toata Biserica romaneasca, a unor sfinti mai vechi, de origine straina, ale ca­ror sfinte moaste au fost aduse si se pastreaza intregi in tara noastra si care erau cinstiti, de multa vreme, cu un cult local sau regional (mar­ginit mai mult in jurul locului unde se pastreaza moastele respective), si anume (in ordinea cronologica a aducerii moastelor pe pamant roma­nesc) :

    a) Sfantul Iosif cel Nou de la Partos -  trecut la cele vesnice la 15 august 1656, la manastirea  Partos,  unde a fost inmormantat. La 30 de ani dupa moartea sa (1686),  un  sinod local al  arhiereilor din cuprinsul  mitropoliei de atunci a Banatului a recunoscut sfintenia lui, hotarand sa fie cinstit ca sfant (cel dintai caz de canonizare oficiala si expresa, in Biserica Romaneasca).   Moastele  lui   au  fost  dezgropate in septembrie 1956 si duse in catedrala mitropolitana din Timisoara,  unde se afla acum.

b)  Cuviosul Nicodim cel Sfintit de la Tismana (+ 26 decembrie 1406), care se serbeaza la 26 decembrie;  din sfintele sale  moaste se pastreaza doar degetul cel mare de la mana dreapta, la manastirea Tis­mana ;

c)  Sf. Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (sec. XIV), cu zi de po­menire la 2 iunie; moastele sale se pastreaza in biserica Sf. Gheorghe din manastirea Sf. loan cel Nou de la Suceava ;

d)  Cuviosul Grigorie Decapolitul, ale carui sfinte moaste se  pas­treaza la manastirea Bistrita din Oltenia si care se serbeaza la 20 noiem­brie;

e)  Cuvioasa Parascheva cea Noua, ale carei sfinte moaste se pas­treaza la Iasi in catedrala mitropolitana si care se serbeaza la 14 octom­brie;

f)  Cuviosul Dimitrie cel Nou (din Basarabi), ale carui sfinte moaste se pastreaza in catedrala patriarhala din Bucuresti si care se serbeaza la 27 octombrie.

  La acestia se pot adauga sfintii mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos, din sec. IV, ale caror sfinte moaste, descoperite la Niculitel in Dobrogea, sunt depuse acum la Manastirea Cocos din jud. Tulcea.   Ei sunt pomeniti in vechile martirologii crestine la 4 iunie.[30]

           La 20 iunie 1992 s-a hotarât canonizarea urmatorilor sfinti români:

1. SFANTUL CUVIOS GHERMAN DIN DOBROGEA - praznuit la 29 februarie, vas ales al lucrarii dumnezeiesti in pamantul Scitiei Mici de altadata, in secolele IV-V , traitor la locurile de sihastrie din Siria, Palestina si Egipt si daruit cu harul preotiei prin mainile Sfantului Ioan Gura de Aur, a revenit pe pamantul Dobrogei, reinnoind viata monahala de aici. Prieten al Sfantului Ioan Casian, care il numeste in scrierile sale "Sfantul Parinte Gherman".

9. SFANTUL IERARH IOSIF MARTURISIRTORUL DIN MARAMURES - praznuit la 24 aprilie, traitor la cumpana veacurilor XVII-XVIII, s-a aratat indreptator si marturisitor al dreptei credinte si indelung rabdator al uneltirilor, pribegiilor si suferintelor din partea celor potrivnici Ortodoxiei. In viata si amintirea credinciosilor maramureseni Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul a ramas pilda de bunatate, blandete, veghetor si ocrotitor al turmei incredintate lui spre pastorire, pentru noi toti astazi cald rugator catre Mantuitorul Iisus Hristos.

10. SFANTUL IERARH GHELASIE DE LA RAMET - praznuit la 30 iunie, vietuitor in Transilvania catre sfarsitul vecului al XIV-lea, s-a aratat ales povatuitor al preotilor, calugarilor si credinciosilor, iar prin nevointele sale a luat chip de sfintenie. Aminitrea sa este adeverita de inscriptia descoperita in vechea biserica a Manastirii Ramet in care sta scris numele sau si anul pastoririi ca Arhiepiscop. Sfintenia vietii sale, a ramas peste veacuri in evlavia credinciosilor care l-au cinstit si il cinstesc ca sfant pe Ghelasie de la Ramet.

11. SFANTUL IERARH LEONTIE DE LA RADAUTI - praznuit la 1 iulie, a trait in prima jumatate a veacului al XV-lea, petrecandu-si toata viata intru smerenie si alese nevointe duhovnicesti, pentru care a fost inaltat in scaunul de episcop al Radautilor. Ca arhipastor a vegheat cu intelepciune la pastrarea randuielilor canonice, slujind si cu smerenie fiind de folos duhovnicesc pastoritilor sai. Retras din scaunul de episcop al Radautilor si primind schima cea mare a trait cu adevarat viata de inger in trup pana la trecerea sa la cele vesnice. Multi credinciosi au venit si s-au inchinat sfintelor sale moaste in Catedrala din Radauti pana in anul 1639, cand acestea au fost rapite de navalitori, cum amintesc cronicile, nestiindu-se nici azi locul unde au fost duse.

12. BINECREDINCIOSUL VOIEVOD STEFAN CEL MARE SI SFANT - praznuit la 2 iulie, a fost un neinfricat aparator al dreptei credinte si ocrotitor al Moldovei in lunga sa domnie de la 1457 la 1504. Inarmat cu platosa credintei in Dumnezeu, cu cea a postului si rugaciunii si cu multe fapte ale dragostei crestine, binecredinciosul voievod Stefan cel Mare si Sfant s-a ingrijit de soarta Bisericii, ridicand din temelie numeroase lacasuri de inchinare, a miluit pe cei sarmani si pe ostenii cu care impreuna, chemand mereu in ajutor pe Milostivul Dumnezeu, a fost pavazata credintei crestine si hotarelor tarii. Evlavios si rugator voievod, binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfant adesea si-a alinat suferintele si a gasit cuvant de zidire sufleteasca la parintele sau duhovnicesc Daniil Sihastru. De la mutarea sa la cele vesnice, amintirea voievodului sta vie in evlavia si cinstirea bunilor romani de pretutindeni, precum flacara candelei nestinse care-I strajuieste mormantul din ctitoria sa, Manastirea Putna.

5. SFANTUL CUVIOS IOAN DE LA NEAMT - praznuit la 5 august vlastar al tinuturilor Moldovei, deprins cu rugaciunea si cu evlavia crestineasca de la frageda varsta a primit chipul ingeresc al calugariei in Manastirea Neamt.   Dumnezeu  i-a indreptat pasii spre Tara Sfanta unde, dupa mai multi ani de nevointa la schitul romanesc din Valea Iordanului, s-a inchinoviat la Manastirea Sfantul Gheorghe Hovezitul, iar, spre sfarsitul vietii sale, pentru o si mai mare nevointa duhovniceasca, s-a retras in pestera Sfanta Ana, pana la trecerea la cele vesnice la 47 de ani, in anul 1960. Cand mormantul  i-a fost deschis, dupa mai multa vreme, s-a constatat ca trupul sau nu fusese atins de putreziciune, raspandind miros de buna mireasma. Sfintele sale moaste se afla astazi in biserica Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul .

6. SFANTA CUVIOASA TEODORA DE LA SIHLA - praznuita la 7 august, traitoare la cumpana veacurilor XVII-XVIII, a fost aleasa de Dumnezeu pentru viata ingereasca de sihastrie, retragandu-se si vietuind intr-o pestera de la Sihla din muntii Neamtului. Prin asprele sale nevointe pustnicesti, Sfanta Cuvioasa Teodora a dobandit de la Dumnezeu darul rugaciunii fierbinti, al lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Hristos, facandu-se podoaba stralucitoare a monhismului din Carpati.

13. SFINTII MARTIRI BRANCOVENI, CONSTANTIN VODA, CU CEI PATRU FII AI SAI, CONSTANTIN, STEFAN, RADU, MATEI SI SFETNICUL IANACHE - praznuiti la 16 august, s-au invrednicit a suferi moarte muceniceasca pentru dreapta credinta si pentru neamul romanesc din care au fost odrasliti. Sfantul martir Constantin Voda Brancoveanu, care cu crestineasca intelepciune a carmuit Tara Romaneasca vreme de 25 de ani (1688-1714), a stralucit ca un mare ocrotitor de cultura si arta romaneasca, ridicand, innoind si inzestrand numeroase biserici, manastiri si alte asezaminte, miluind pe cei saraci si ajutand cu prisosinta celelalte Biserici Ortodoxe surori aflate atunci la grea cumpana. Scos din scaunul de domnie, Sfantul Constantin Voda Brancoveanu a suferit chinuri impreuna cu fiii si sfetnicul sau, la Constantinopol, invrednicindu-se cu totii sa-si incununeze fruntea cu coroana sfanta a muceniciei pentru credinta ortodoxa pe care au aparat-o si marturisit-o cu pretul vietii.

2. SFANTUL CUVIOS IOAN DE LA PRISLOP - praznuit la 13 septembrie, iubitor de nevointe duhovnicesti si ravnitor intru cele sfinte, a trait viata pustniceasca in vacurile XV-XVI, in apropierea manastirii Prislop, ramanand pilda vie de sfintenie pentru toti credinciosii din vremea lui care l-au cercetat si I-au cerut sfatul, ca si pentru cei din zilele noastre.

8. SFANTUL IERARH MARTIR ANTIM IVIREANUL - praznuit la 27 septembrie, trimis de Dumnezeu din partile Iviriei in pamantul romanesc, dupa o scurta sedere si lucrare ca monah si egumen la Manastirea Snagov, s-a dovedit o comoara de mult pret pentru Biserica noastra, ca episcop al Ramnicului si apoi mitropolit al Tarii Romanesti in primele decenii ale vaecului al XVIII-lea ,  invatator al dreptei cinstiri de Dumnezeu, lauda arhiereilor Tarii Romanesti, podoaba a carturarilor si dulce graitor al intelepciunii dumnezeiesti in prea frumoasa limba romaneasca si milostiv cu cei aflati in nevointa. Neinfricat aparator al dreptei credinte, Sfantul Ierarh Antim s-a aratat marturie tare si pavaza statornica a Ortodoxiei impotriva necredinciosilor, indurand chinuri si primind moarte martirica.

7. SFINTII PREOTI MARTURISITORI IOAN DIN GALES SI MOISE MACINIC DIN SIBIEL - praznuiti la 21 octombrie, traitori in veacul al XVIII-lea, ca niste ostasi neinfricati ai lui Hristos s-au aratat luptand si patimind temnite si chinuri pentru curajul si statornicia in marturisirea si apararea credintei ortodoxe impotriva actelor de dezbinare religioasa si nationala a romanilor din Transilvania. Prin viata lor preoteasca de totala daruire lui Hristos si Bisericii Sale si prin suferintele indurate, pentru apararea dreptei credinte, acestia sunt pilde vii de credinta si marturisire ortodoxa si de jertfelnicie pentru Hristos.

3. SFANTUL CUVIOS ANTONIE DE LA IEZERUL-VALCEA - praznuit la 23 noiembrie, osarduitor intru toata asprimea vietii manastiresti in pestera de langa Schitul Iezerul, care zabovea indelung in postiri si privegheri de toata noaptea, a trait pe vremea voievodului Matei Basarab si a Sfantului martir voievod Constantin Brancoveanu, ramanand chip luminos de credinta si evlavie pentru calugari si credinciosi.

4. SFANTUL CUVIOS DANIIL SIHASTRUL - praznit la 18 Decembrist, podoba a sihastrilor si lauda a calugarilor moldoveni petrecand viata ingereasca pe pamant, a fost sfetnic de taina si iscusit parinte duhovnicesc al dreptcredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant, precum si al credinciosilor care il cercetau pentru sfat si indrumare duhovniceasca. Chipul lui de sfant, zugravit din vremuri vechi la Manastirea Voronet, sta marturie despre sfintenia vietii sale si despre cinstirea ce i s-a adus.

 Sfantul Sinod al Bisericii OrtodoxeRuse a procedat, in 1988, la canonizarea lui. De altfel, in sedinta sa din 20 iunie 1992, Sfantul Sinod alBisericii Ortodoxe Romane a hotarat generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamt si in Biserica noastra.

Ca urmare, la propunerea Comisiei pentru canonizarea sfintilor romani si dupa randuiala canonica a Sfintei noastre Biserici, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat generalizarea in intreaga noastra Biserica si inscrierea in calendarele tuturor eparhiilor, la datele de praznuire statornicite, a Cultului Sfintilor de neam roman care au vietuit, au propovaduit si au suferit martiriul pentru dreapta credinta in spatiul carpato-danubiano-pontic si a sfintilor de alte neamuri care au predicat si au fost martirizati in partile noaste, dupa cum urmeaza:

Sfantul Cuvios ANTIPA de la Calapodesti, praznuit la 10 ianuarie;
Sfintii Mucenici ERMIL si STRATONIC, praznuiti la 13 ianuarie;
Sfantul BETRANION, episcop de Tomis, praznuit la 25 ianuarie;                                             Sfantul Cuvios IOAN CASIAN, praznuit in anii bisecti la 29 februarie, iar in anii nebisecti slujba i se savarseste la pavecernita din 28 februarie;
Sfantul Mucenic MONTANUS preotul si sotia sa MAXIMA, praznuiti la 26 martie;
Sfantul IRINEU, episcop de Sirmium, praznuit la 6 aprilie;
Sfantul Mucenic SAVA de la Buzau, praznuirea se va face la 12 aprilie;
Sfantul TEOTIM, episcop de Tomis, praznuit la 20 aprilie;
Sfintii Mucenici PASICRAT si VALENTIN, praznuiti la 24 aprilie;
Sfantul Mucenic IULIU VETERANUL, praznuit la 27 mai;
Sfintii Mucenici ZOTIC, ATAL, CAMASIS si FILIP de la Niculitel, praznuiti la 4 iunie;
Sfintii Mucenici NICANDRU si MARCIAN, praznuiti la 8 iunie;
Sfantul Mucenic ISIHIE, praznuit la 15 iunie;
Sfantul NICETA de la Remesiana, praznuit la 24 iunie;
Sfantul Mucenic IOAN CEL NOU de la Suceava, a carui praznuire se va face la 24 iunie;
Sfintii Mucenici EPICTET si ASTION, praznuiti la 8 iulie;
Sfantul Mucenic EMILIAN de la Durostor, praznuit la 18 iulie;
Sfantul NIFON, patriarhul Constantinopolului, praznuit la 11 august;
Sfintii Mucenici DONAT diaconul, ROMUL preotul, SILVAN diaconul si VENUST, praznuiti la 21 august;
Sfantul Mucenic LUP, praznuit la 23 august.[31]                                                                              Sfintii Mucenici CLAUDIU, CASTOR, SEMPRONIAN si NICOSTRAT, praznuiti la 9 noiembrie;
Sfantul Cuvios PAISIE de la Neamt, praznuit la 15 noiembrie;
Sfantul Mucenic DASIE, praznuit la 20 noiembrie;
Sfantul Mucenic Hermes, praznuit la 31 decembrie;

De asemenea , în aceeasi sedinta din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât instituirea Duminicii Tuturor Sfintilor Români, care va fi praznuita în prima duminica de dupa Duminica Tuturor Sfintilor, adica în a doua Duminica de dupa Pogorârea Sfântului Duh. În aceasta duminica vor fi cinstiti:

-Sfintii ierarhi, preoti si diaconi, slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române care s-au savârsit muceniceste, au marturisit si au aparat cu jertfelnicie credinta ortodoxa, neamul si tara noastra;

-Sfintii cuviosi si cuvioase care s-au savârsit traind deplin viata calugareasca si care, prin pilda vietii lor si prin rugaciune, au hranit duhovniceste pe toti dreptcredinciosii;

-Sfintii martiri din orice treapta harica sau stare obsteasca si toti aceia care prin patimirile si sângele lor martiric au primit cununa sfinteniei;

-Sfintii români ucisi de ostile pagânilor sau ale altor asupritori de-a lungul veacurilor, precum si cei care au cazut în lupta cu acestia sau în amara robie pentru credinta, Biserica si neam;

-Sfintii care s-au savârsit luptând cu arma cuvântului pentru apararea credintei, a Bisericii Ortodoxe si a binecredinciosilor sai fii. Si toti ceilalti sfinti crestini ortodocsi români din toate timpurile si de pretutindeni, stiuti si nestiuti, care au sporit în dragostea pentru Hristos, a faptei bune, a rugaciunii si a virtutii crestine, pe care Dumnezeu I-a scris în Cartea Vietii .[32]

In Biserica noastra au avut loc noi canonizari: Sfântul Ierarh Martir Teodosie al II-lea, Mitropolitul Moldovei (secolul al XVII-lea), pomenit la 22 septembrie, Cuviosul Vasile, Staretul de la Poiana Marului (1692-1767) cu praznuire la 25 aprilie, solemna lor canonizare având loc la 5 octombrie 2003 .[33]

In sesiunea din 5-6 iulie 2005 Sfantul Sinoad al BOR, in urma cercetarilor facute de catre Comisia special instituida, a aprobat canonizarea unor vrednici inaintasi ai neamului nostru, care s-au afirmat ca teologi ilustri, ctitori ai limbii moderne:mitropolitul Dosoftei si mitropolitul Grigorie Dascalul din Tara Romaneasca, precum si a unor mari traitori si indrumatori in tainele dumnezeiesti si anume; Sfantul Cuvios Gheorghe,staretul Manastirii Cernica si Cuviosul Onufrie  de la Sihastria Voronei. In ședința din 14 – 15 noiembrie 2006, Sfântul Sinod al BOR a fost aprobată. Canonizarea Sf. Pahomie de la Gledin fiind stabilită ca dată de sărbătorire a lui ziua de 14 aprilie. Proclamarea canonizării a avut loc in ziua de 14 aprilie 2007 în biserica parohială „Sfânta Treime” din localitatea Gledin, comuna Monor, județul Bistrița – Năsăud.

Intrunit in zilele de 12-13 februarie 2007 in sedinta de lucru la Resedinta patriarhala, sub presedintia  vrednicului de pomenire ,Prea Fericitul  Parinte Patriarh Teoctist, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat canonizarea Mitropolitului Varlaam al Moldovei cu ziua de sarbatorire la 30 august la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane au aprobat la 7 iulie  2007 propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei de a trece in randul Sfintilor pe Mitropolitul Dosoftei al Moldovei si pe Cuviosul Onufrie de la Sihastria Voronei. Proclamarea solemna a canonizarii Mitropolitului Dosoftei  a avut loc pe 14 octombrie 2007 la Iasi, cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, cand  au fost aduse si moastele Sfantului Apostol Pavel care se pastreaza la Veria, Grecia. Proclamarea solemna a canonizarii Cuviosului Onufrie de la Vorona  s-a facut 2007 in zilele de 8-9 septembrie, la Manastirea Vorona.

In luna martie 2008 ‚ Sf. Sinod a aprobat canonizarea a 9 cuviosi romani nemteni, si anume: Cuv. Ioan de la Rasca si Secu (30 august), Cuv. Simeon si Amfilohie de la Pangarati (7 septembrie), Cuv. Rafael si Partenie de la Agapia Veche (21 iulie), Cuv. Iosif si Chiriac de la Bisericani (1 octombrie), Cuv. Chiriac de la Tazlau (9 septembrie) si Cuv. Iosif de la Varatec (16 august). De asemenea, la propunerea Episcopiei Dunarii de Jos s-a aprobat canonizarea Sf. Atanasie al III-lea Patelarie al Constantinopolului .In sedinta Sfantului Sinod din 8 iulie 2008 s-a facut canonizarea Sfantului Ierarh Iachint, mitropolitul Tarii Romanesti, iar proclamarea sa solemna a avut loc la data de 26 octombrie acelasi an.In perioada 22-24 octobrie 2007, s-a hotarat canonizarea Sfintilor Martiri si Marturisitor: Atanasie Todoran;Bichigiu;Vasile din Mocod;Grigore din Zagra si Vasile din Telciu.Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc pe 11 mai 2008, la Manastirea Salva.Sfantul Sinod al BOR a hotarat trecerea lor in randul sfintilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie.

Pe 5 martie 2008, la propunerea Episcopiei Dunării de Jos, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât introducerea în calendarul bisericesc a sărbătorii Sfântului Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Episcopia Dunării de Jos a hotărât ca ceremonia de proclamare solemnă a introducerii în calendar a Sfântului Ierarh Atanasie să se facă în zilele de 1-3 mai 2009, la Galaţi, la locurile unde sfântul ierarh a vieţuit o vreme, respectiv la Biserica „Sfântul Nicolae” – fosta reşedinţă a sfântului -, Biserica „Sfântul Atanasie Patriarhul”, dar şi la Catedrala episcopală din Galaţi, locul unde se păstrează o părticică din cinstitele sale moaşte. La 8 iulie 2008, au fost canonizaţi Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti, cu data de prăznuire la 28 octombrie; Sfântul Voievod Neagoe Basarab, cu data de prăznuire la 26 septembrie, şi Sfântul Dionisie Exiguul, cu data de prăznuire la 1 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala patriarhală din Bucureşti

În zilele de 18-19 iunie 2009, la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Printre hotărârile luate, Sfântul Sinod a aprobat canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeş), cu ziua de prăznuire la 26 iulie. Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a avut loc in anul 2011, pe 26 septembrie, odată cu ridicarea eparhiei Argeşului şi Muscelului la rangul de Arhiepiscopie.

In ziua de 19 iunie 2009 canonizarea Sfantului Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihastria Valea Chiliilor, praznuit la 26 iulie.

La data de 1 mai 2011 s-a facut proclamarea canonizarii fostului staret al Manastirii Lainici (1854-1900) Cuv. Irodion, acesta .Momentul a fost marcat, in prezenta Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si a celorlalti membri ai Sfantului Sinod, prin citirea Tomosului Sinodal. Sarbatoarea s – a incheiat cu o procesiune, in cadrul careia racla cu moastele sfantului si icoana canonizarii au fost purtate si asezate in noua Biserica.

Pe 29 octombrie, dupa Sfanta Liturghie, in Catedrala mitropolitana din Sibiu a avut loc ceremonia proclamarii solemne a canonizarii Sfantului Ierarh Andrei Saguna, mitropolitul Transilvaniei.

Duminica, 30 octombrie 2011, in prezenta membrilor Sfantului Sinod, in pridvorul Catedralei Reintregirii din Alba Iulia au avut loc si manifestarile prilejuite de canonixarea unui alt mitropolit de seama al Transilvaniei, Ierarhu Simeon Stefan, in timpul pastoriii caruia, in anul 1648, a fost tiparit Noul Testament zis de la balgrad, prima traducere integrala romaneasca.

                 OBIECTIUNI

Protestantii si cultele neoprotestante resping cinstirea sfintilor. Astfel de contestatari au existat si-n primele veacuri crestine. Eustatienii, un preot gal, Vigilantiu, combatut de Fericitul Ieronim (+420), pavlicienii si mai târziu iconoclastii au fost împotriva venerarii sfintilor, socotindu-se ei însisi sfinti  Protestantii neaga posibilitatea sfintirii omului în lumea aceasta, inclusiv cinstirea sfintilor.  Dar aprige obiectiuni ridica si actualele culte neoprotestante, dupa cum vom încerca sa redam mai jos, cu unele lamuriri si explicati.

OBIECTIUNE : În Sfânta Scriptura nu exista nici un loc în care sa ni se spuna sa ne închinam la sfinti.
       RASPUNS: Este deosebire între închinarea la Dumnezeu care se numeste adorare, si închinarea la sfinti ce se numeste venerare. Pe sfinti îi cinstim dar numai lui Dumnezeu îi slujim. Pe sfinti îi cinstim ca pe niste alesi ,,prieteni ai lui Dumnezeu” (Ioan 15, 14-15), fiind pilda de slujire lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu îi slujim ca Celui ce este Atotputernic. Sfintilor ne închinam ca sa mijloceasca la Dumnezeu pentru noi, iar când ei ne dau ceva, ne dau prin puterea lui Dumnezeu ce este în ei si potrivit cu voia lui Dumnezeu pe care ei o împlinesc. Astfel Apostolii au facut minuni cu puterea si cu voia lui Dumnezeu. Exista pilde despre închinarea la sfinti în Sfânta Scriptura:

      capetenie a regelui Ohozia a îngenuncheat înaintea Sfântului prooroc Ilie (4 Regi 1,13);

      fii proorocilor din Ierihon, vazându-l de departe pe Elisei au zis: ,,Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei ! Si au iesit înaintea lui si i s-au plecat pâna la pamânt” (4 Regi 2,15);

      Sunamiteanca, vazându-si copilul înviat de Sfântul Proroc Elisei, ,,a cazut la picioarele lui si i s-a închinat pâna la pamânt” (IV Regi 4,37);

      Nabucodonosor, împaratul Babilonului, în fata lui Daniel, ,,a cazut cu fata la pamânt si I s-a închinat” (Daniel, 2,46);

      temnicerul din Filipi ,,a cazut înaintea lui Pavel si a lui Sila” (Fapte 16,29); etc.[34]

         OBIECTIE: Nu exista în Sfânta Scriptura un îndemn conform caruia sa cerem ajutor sfintilor.
RASPUNS: Unele pasaje din Sfânta Scriptura ne îndeamna sa cerem ajutor sfintilor. Dumnezeu îi spune lui Abimelec sa o restituie pe Sara lui Avraam ,,caci el este proroc si se va ruga pentru tine, ca sa ramâi cu viata” (Facere 20,7). Proorocul Samuel ,,a strigat catre Domnul pentru Israel si l-a auzit pe el” (1 Regi 7,9). Dumnezeu porunceste prietenilor lui Iov sa mearga la el: ,,Si robul meu Iov se va ruga pentru voi; din dragoste pentru el voi fi îngaduitor ca sa nu ma port cu voi dupa nebunia voastra” (Iov 42,8).

        OBIECTIE: Nu trebuie sa ne închinam sfintilor caci acest lucru este oprit de Dumnezeu în Decalog: ,,Sa n-ai alti dumnezei afara de Mine si sa te închini lor” (Iesire 20,3).
Si Iisus a zis lui Satan: ,,Mergi înapoia Mea, Satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului tau sa te închini si Lui singur sa-i slujesti (Matei 4,10). Si ,,singurului Dumnezeu fie cinstea si slava în vecii vecilor” (I Timotei 1,17).

        RASPUNS: În textele de mai sus este vorba de închinarea la idoli, nu la sfinti. Noi nu-i socotim pe sfinti egali cu Dumnezeu ci ,,prieteni ai lui Dumnezeu” (Ioan 15,14-15), ,,casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2,19), ,,scrisi în ceruri” (Evrei 12,23). Tocmai nesocotirea sfintilor este neplacuta lui Dumnezeu care a spus: ,,Cine va primeste pe voi pe Mine Ma primeste…Cine primeste proroc în nume de proroc plata de proroc va lua, si cine primeste pe un drept în nume de drept, rasplata dreptului va lua” (Matei 10,40). Cultul Sfintilor nu poate fi socotit idolatrie deoarece niciodata sfintii nu au fost socotiti sau cinstiti ca ,,alti dumnezei” (Iesire 20,3).

         OBIECTIE: Închinarea la sfinti înjoseste pe Dumnezeu care a spus: ,,Eu sunt Domnul Dumnezeu, acesta este numele Meu si slava Mea nu o voi da nimanui” (Isaia 42,8).
RASPUNS: În acest text este vorba tot de idoli cu care Dumnezeu nu-si împarte marirea, caci se spune în continuare: ,,Nu voi da nimanui slava Mea si nici chipurilor cioplite cinstirea Mea” (Isaia 42,8). Cât despre sfinti, Însusi Domnul Iisus Hristos a grait: ,,Slava pe care Tu Mi-ai dat-o, Le-am dat-o lor, ca sa fie una precum Noi suntem una” (Ioan 17,20).
Când invocam pe sfinti, nu slabim, ci întarim slava Domnului, caci ne socotim umili în fata lui Dumnezeu si cerem mijlocirea lor pentru noi la Dumnezeu.

        OBIECTIE: Sfintii nu pot mijloci pentru noi, caci este scris: ,,Unul este Dumnezeu, unul este si mijlocitorul între Dumnezeu si oameni, cel ce s-a facut om, Iisus Hristos” (I Timotei 2,5). Deci numai Iisus Hristos poate mijloci la Dumnezeu iertarea pacatelor noastre.
RASPUNS: Mijlocitor în sens de rascumparator din pacate este numai Domnul Iisus Hristos care cu sângele varsat pe cruce l-a împacat pe om cu Dumnezeu (mântuirea obiectiva). În afara de Hristos nimeni nu poate mântui de pacate. Însa rugându-ne la sfinti nu îi punem în locul lui Hristos, nici alaturi de El. ,,Când sfintii se roaga pentru noi ei tocmai cer de la Hristos mântuirea noastra. În acest sens spunem ca mijlocesc pentru noi: cer mântuirea noastra de la Hristos, nu o dau ei însisi” . Sfântul Apostol Pavel îl numeste pe Moise mijlocitor (Galateni3,19). Sunt exemple în Sfânta Scriptura ca sfinti mijlocesc la Dumnezeu iertarea noastra. Moise s-a rugat ca poporul sa fie iertat: ,,Sa nu se aprinda Doamne, mânia Ta asupra poporului Tau… Atunci a abatut Dumnezeu pieirea ce zisese s-o aduca asupra poporului Sau” (Iesire 32,11,14); sau : ,,Rogu-ma acum, de vrei sa le ierti pacatul acesta, iarta-i; iar de nu, sterge-ma si pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!” (Iesire 32,32). Am amintit deja ca Însusi Dumnezeu spune prietenilor lui Iov: ,,Robul Meu sa se roage pentru voi; din dragoste pentru el voi fi îngaduitor, ca sa nu ma port cu voi dupa nebunia voastra” (Iov, 42,8). Apostolii mijlocesc pentru femeia cananeianca: ,,Slobozeste-o ca striga în urma noastra” (Matei 15,23).
Sfântul Apostol Pavel se ruga si mijlocea pentru cei din Filipi: ,,Totdeauna în toate rugaciunile mele ma rog pentru voi toti, cu bucurie” (Filipeni 1,4), si ne îndeamna si pe noi, precum pe Timotei sa facem ,,cereri, rugaciuni, mijlociri pentru toti oameni” (I Timotei 2,1).
Toti sfintii cei ce mijlocesc la Dumnezeu au din Duhul lui Dumnezeu, împlinindu-se ceea ce a spus Domnul Iisus Hristos ucenicilor: ,,Orice veti cere de la Tatal în numele Meu, El va va da” (Ioan 16,23). Asa dar ,,în rugaciunile catre ei nu le cerem mântuire ci mijlocire” . Printr-o formula liturgica ce încheie slujbele bisericesti, Biserica solicita mântuirea de la Hristos, pe care o acorda ,,pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor” .[35]

         OBIECTIE: Proorocul Ieremia ne spune: ,,Blestemat sa fie omul care se încrede în om si îsi face sprijin din trup omenesc si a carui inima se departeaza de Domnul” (Ieremia 17,5), iar împaratul David ne învata ,,sa nu nadajduim spre boieri, spre fiii oamenilor întru care nu este mântuire” (Psalm 145, 3-4). Deci nu trebuie sa cerem ajutorul de la sfinti, nici mântuire.
RASPUNS: Cei care-i cinstesc pe sfinti, nu cer de la ei mântuirea, pentru ca mântuirea este opera lui Hristos, realizata prin jertfa Crucii. Am amintit ca sfintii doar mijlocesc la Hristos pentru cei ce îi roaga. Si apoi sfintii nu sunt ,,boierii”, si nici nu departeaza cu inima de Dumnezeu pe cinstitorii lor, ci mai mult îi apropie asa cum s-au apropiat ei si au ramas nedespartiti de El.
Sfântul Pavel spunea: ,,Cine ne va desparti pe noi de dragostea de Dumnezeu?. Nici moartea, nici viata, nici îngerii, nici capeteniile nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare nici o alta faptura oarecare nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Iisus - Domnul nostru” (Romani 8, 35-39). Asa cugetau sfintii lui Dumnezeu. De acum ei sunt ,,fiii lui Dumnezeu prin har si mostenitori si împreuna-mostenitori cu Hristos ai vietii vesnice” (Romani 8,15-17).
Este bine ,,sa nu fim mândri când ne rugam socotind ca n-avem trebuinta de nimeni ca sa fim ascultati de Dumnezeu, ca ne ajung rugaciunile noastre”. Sa nu uitam ca ,,puterea si simtirea cu care se roaga sfântul patrunde într-un chip tainic si în inima noastra, scotând-o din amortire” .

        OBIECTIE: Dumnezeu si fara mijlocirea sfintilor stie ce ne trebuie. De aceea trebuie sa ne adresam Lui direct, asa cum chiar El ne-a învatat sa ne rugam în ,,Rugaciunea domneasca - Tatal nostru” sau cu alte prilejuri.

         RASPUNS: Desigur Dumnezeu stie de ce avem nevoie dar nu dispretuieste ,,duhul umilit si inima înfrânta”. Sfintii Apostoli stiau ca Dumnezeu cunoaste nevoile noastre dar îndemnau pe credinciosi sa se roage unii pentru altii: ,,Rugati-va unii pentru altii” (Iacov 5,16).
Sfântul Apostol Pavel se ruga pentru crestini si cerea acestora ca ei sa se roage pentru el: ,,Ma rog lui Dumnezeu ca voi sa nu savârsiti nici un rau” (II Corinteni 13,7); sau : ,,Rugati-va si pentru mine, ca sa mi se dea mie cuvânt când voi deschide gura mea, ca sa fac cunoscuta cu îndrazneala taina Evangheliei” (Efeseni 6,19). Dumnezeu a lasat ca ,,sfintii sa se roage pentru noi, nu pentru ca El are trebuinta de ele, (de rugaciuni) ci noi. Rugaciunile noastre se încalzesc când stim ca si altii se roaga cu noi si pentru noi, iar dragostea noastra fata de ei creste, ca sa raspunda dragostei lor. Rugaciunile unora pentru altii sunt un semn si un mijloc de sporire a dragostei, a unirii între madularele Bisericii. Pe de alta parte noi ne smerim când ne dam seama ca noi avem trebuinta si de rugaciunile altora” . Deci pe sfinti - lamurim iarasi - îi cinstim ,,ca pe martori ai lui Dumnezeu si slujitori ai Lui. Cei sanatosi se roaga pentru pastrarea sanatatii lor, cei ce se lupta cu boala se roaga pentru vindecare; cei ce n-au copii, femeile sterpe se roaga pentru a deveni mame, iar cele ce se bucura de aceasta binecuvântare se roaga pentru pastrarea ei. Cei ce întreprind calatorii se roaga spre a-i avea calauza si tovarasi, iar cei ce revin din calatorie le aduc daruri cuvenite. Si ei nu se roaga sfintilor ca unor dumnezei, ci ca unor oameni dumnezeiesti, rugându-i spre a le servi de mijlocitor la Dumnezeu” .

        OBIECTIE: Daca sfintii s-au rugat pentru oameni au facut aceasta numai aici pe pamânt. Din cer nu mai ajuta pe nimeni. Astfel Avraam n-a voit sa ajute pe fratii bogatului nemilostiv, desi bogatul staruia sa trimita pe Lazar sa le spuna acelora sa se pocaiasca, sa nu vina si ei în acel loc de chin. Dar Avraam i-a zis: ,,Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de dânsii” (Luca 16,29).
RASPUNS: Sfintii se roaga pentru orice pacatos, dar ei nu pot calca dreptatea divina. Bogatul îsi primise rasplata pentru viata sa pamânteasca. Fratii sai erau dintre cei ce nu voiau sa auda de cartile sfinte. Chiar de ar fi mers Lazar la dânsii ei n-ar fi crezut. Ajunsesera la pacatul de moarte. Pentru asemenea pacate si cuvântul lui Dumnezeu opreste sa te rogi: ,,Daca este cineva în pacat de moarte nu spun sa se roage pentru asa pacat” (I Ioan 5,16).
Sfintii se roaga pentru cei de pe pamânt. Am amintit ca Iuda Macabeul vede în vis pe arhiereul Onia care se ruga pentru popor împreuna cu Sfântul Proroc Ieremia: ,,Onia care fusese arhiereu, om bun, blând cucernic la chip, si cu obiceiuri bune si la vorba cuvios care din pruncie s-a nevoit în toate lucrurile faptei bune, cu mâinile întinse se ruga pentru toata adunarea evreilor. Dupa aceasta s-a aratat un barbat cu caruntete si cu slava minunata si preacuvioasa marire era împrejurul lui. Si a grait Onia, zicând catre Iuda: Acesta este iubitorul de frati, proorocul lui Dumnezeu Iremia, care mult se roaga pentru popor si pentru sfânta cetate” (II Macabei 15, 12-14).[36]

        OBIECTIE: Este fara de folos sa te rogi sfintilor fiindca ei sunt adormiti pâna la învierea din morti: ,,Cei vii stiu ca vor muri dar cei morti nu stiu nimic numele lor a fost uitat si nu se vor mai bucura niciodata de ceea ce se face sub soare” (Ecleziast 9, 5-6).
RASPUNS: Aici este vorba despre viata aceasta de pe pamânt, nu de cea din cer. E vorba despre trupurile adormitilor, nu de sufletele lor. Sufletele nu se pierd, ci ramân în vesnicie: ,,Întru pomenire vesnica va fi dreptul” (Psalm 111,6), si ,,Domnul nu va lasa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tau sa vada stricaciunea” (Psalm 15, 9-10).
În pamânt se întoarce numai trupul; sufletul merge la Dumnezeu dupa cum spune chiar Ecclesiastul: ,,tarâna se întoarce în pamânt cum a fost, iar sufletul sa se întoarca la Dumnezeu, care l-a dat” (Ecleziast 12,7). Sfintii nu stau în adormire, în letargie, ci ei duc o viata ca si a îngerilor: simt, se bucura, se întristeaza si se roaga pentru cei pacatosi. Moise îl numeste Domn pe ,,Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si pe Dumnezeul lui Iacov. Dumnezeu nu este Dumnezeu al mortilor, ci al viilor, caci toti traiesc în El” (Luca 20, 37,38).
În Evanghelia dupa Sfântul Evanghelist Luca, cap. 16 , Avraam si Lazar sunt vii. Sufletele lui Moise si Ilie nu sunt moarte, ci vii caci i-au parte la Schimbarea la Fata a Domnului (Matei 17).
Sfintii se roaga si îl lauda neîncetat pe Dumnezeu. Astfel în Apocalipsa: aruncând cununile lor înaintea tronului Mielului ceresc spun: ,,Vrednic esti Doamne sa primesti slava si cinstea si puterea” ( Apocalipsa 4, 11); sau ,,când au luat cartea, cele patru fiinte si cei 24 de batrâni au cazut înaintea Mielului, având fiecare alauta si nastrapa de aur pline cu tamâie care sunt rugaciunile sfintilor” (Apocalipsa 5, 8).[37]

         OBIECTIE: Din Biblie se vede ca sfintii refuzau închinarea oamenilor. Sfântul Petru l-a ridicat pe Corneliu sutasul când acesta a cazut la picioarele lui: ,,Si când a fost sa intre Petru, Corneliu, întâmpinându-l i s-a închinat, cazând la picioarele lui. Iar Petru l-a ridicat zicându-i: ,,Scoala-te. Si eu sunt om” (Fapte 10, 25-26). De asemenea sfintii Pavel si Barnaba (Varnava) refuza închinarea celor din Listra (Fapte 14, 12-15).
RASPUNS: Corneliu este oprit de Sfântul Petru spre a nu i se închina pentru ca acela îl socotea pe Sfântul Petru ca pe însusi Dumnezeu. În lumea pagâna din antichitate domnea credinta ca zeii se pot personifica si pogorî printre oameni. Drept zei au fost luati si Sfintii Apostoli Pavel si Barnaba în Listra, unde Sfântul Pavel vindecase pe un olog din nastere. Locuitorii din acea cetate au luat pe Sfântul Pavel drept Hermes iar pe Sfântul Barnaba drept Zeus si voiau sa le-aduca sacrificii. ,,Dar auzind Apostolii Pavel si Barnaba, si-au rupt vesmintele, au sarit în multime strigând si zicând: Barbatilor, de ce faceti aceasta? Doar si noi suntem oameni asemenea patimitori ca si voi” ( Fapte 14, 12-15). Am amintit ca în alte cazuri sfintii primeau cinstirea ce li se acorda de catre oameni: Sfântul Proroc Ilie de la capetenia regelui Ohozia (IV Regi1,13), Sfântul Proroc Elisei de la fiii proorocilor din Ierihon si de la femeia sunamiteanca (IV Regi 2,15; 4,37), Sfântul Proroc Daniil de la împaratul Nabucodonosor (Daniil 2,46), Sfintii Apostoli Pavel si Sila de la temnicerul din Filippi (Fapte 16, 29) etc.

         OBIECTIE: Sfintii se roaga numai pentru pedepsirea pacatosilor de pe pamânt: ,,Am vazut sub jertfelnic sufletele celor înjunghiati pentru cuvântul lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o. Si strigau cu glas mare si ziceau: Pâna când Stapâne Sfinte, nu vei judeca si nu vei razbuna sângele nostru, fata de cei ce locuiesc pe pamânt?” (Apocalipsa 6,9).
RASPUNS: Daca, în ceruri sfintii se roaga pentru pedepsirea pacatosilor celor învârtosati, ei o fac pentru buna stare a celor drepti, ca cei cucernici sa nu mai sufere de la cei nepiosi. Nimicirea raului de pe pamânt duce la sporirea binelui si la largirea împaratiei lui Dumnezeu si pe pamânt, împaratie care este ,,dreptate, pace si bucurie în Duhul Sfânt” ( Romani 14,17). Sfintii, ,,prietenii lui Dumnezeu”, nu sunt razbunatori. Mântuitorul ne îndeamna pe toti sa fim iertatori si iubitori. Ei se roaga pentru cei buni, pentru cei care le cer ajutorul spre mântuire.[38]

                      Sfintii, pilda si model pentru  trairea autentic crestina

Cinstirea sfintilor  depaseste timpul si spatiul, extinzându-se în vesnicie. Sfintii înca din aceasta viata gusta din fericirea Raiului, caci sunt plini de iubirea lui Hristos dar plini de iubire si pentru noi.  A fi cu Hristos este rai dumnezeiesc . Si aceasta iubire a lor cu care ne-au mângâiat si ajutat, cu care s-au rugat pentru noi, o poarta cu ei în vesnicie. Învredniciti de slava lui Dumnezeu, continuând a ne iubi, ei se roaga pentru noi si acolo sus în ceruri, spre a ajunge si la noi ,,izvorul vietii si usa raiului”. Astfel Biserica triumfatoare (sfintii si îngerii), mijloceste pentru Biserica luptatoare (noi cei de pe pamânt), iar la rândul nostru ne rugam pentru cei care pleaca dintre noi spre cele vesnice. Aceasta legatura dintre noi si sfinti precum si legatura noastra cu sufletele celor adormiti poarta numele de  Comuniunea Sfintilor  . Daca Sfintii nu s-ar ruga, n-ar mijloci pentru noi cei de pe pamânt  n-ar mai fi comuniunea iubirii, ar înceta iubirea într-însii, caci zice Sfântul Ioan: ,,Noi stim ca am trecut din moarte la viata pentru ca iubim pe frati; cine nu iubeste pe fratele sau ramâne în moarte” (I Ioan 3,14).[39]. Sfintii  ne aduc lumina lui Hristos, ne fac sa simtim fericirea cea vesnica si ei iau si duc la ceruri darul nostru, setea noastra de lumina si de mântuire. Asa cum o oglinda nu duce într-o fântâna lumina sa proprie ci lumina soarelui, asa  sfintii lumineaza în fiinta lor pe Hristos , îl dau oamenilor spre ajutor, spre mântuire. Este bine stiut ca sfintii nu numai ca se roaga pentru noi în împaratia cereasca, ci chiar ne încurajeaza si ne îndeamna în chip nevazut, rugaciunile lor având mare putere ,,dar numai când ne caim de pacate si ne îndreptam” spune Sfântul Ioan Gura de Aur .[40] Patrunsa de prezenta lui Dumnezeu, viata si faptele lor  depasesc determinarile locale, ridicându-se la ceea ce poate fi model si întarire pentru credinciosii din orice loc . Deci rugaciunile lor pentru noi sunt eficiente când si noi ne straduim sa ne îmbunatatim continuu viata, sa-i urmam în trairea lor.  Sfântul Ioan Gura de Aur vorbind despre mucenici si despre toti sfintii ne îndeamna ,,sa ne exercitam ca în timp de mucenicie. Ei au dispretuit viata; tu dispretuieste desfatarea. Ei au aruncat în foc trupurile; tu arunca banii în mâinile saracilor. Ei au calcat peste carbuni; tu stinge flacara poftei. Nu te uita la greutati, ci la bunatatile viitoare. Nu te uita la sudori, ci la rasplatiri. Când esti culcat pe asternut moale si te lenevesti sa te scoli si te întorci pe partea cealalta, gândeste-te la mucenicii de azi care au stat pe gratar de fier. Amintirea mucenicilor sa fie în noi pururi o picatura înflorita, slobozind multa stralucire” .[41]

Sa urmam deci ,,credinta lucratoare prin iubire” (Galateni, 5, 6), a sfintilor, caci pentru ei a trai era si este Hristos (Filipeni1,21), si ,,minunata a facut Domnul toata voia Lui întru ei”, (Psalm 15, 3), iar binefacerile lor pentru credinciosii care se roaga lor sunt nenumarate: vindecarea bolilor, alungarea duhurilor necurate, usurarea suferintei, izbavirea de necazuri, apararea si pastrarea dragostei familiale, apararea Bisericii de dezbinari, de eretici, etc.
Sfintii de multe ori au intervenit si în chip vadit în viata si ajutorul credinciosilor, dupa cum si îngerii, la porunca lui Dumnezeu, i-au slujit pe oameni. Sfintii au fost pe pamânt ,,îngeri pamântesti, exercitând o activitate cereasca” . Sfântul Ierarh Nicolae si Sfântul Gheorghe s-au aratat în vis Sfântului Calinic de la Cernica când acesta le-a cerut ajutor. Daca cultul eroilor ne învata sa învingem, cultul sfintilor ne învata sa ne învingem , sa ajungem si noi la starea de îndumnezeire caci pentru aceasta Hristos s-a facut om, ne spune Sfântul Atanasie cel Mare (+373), ca sa ne faca pe noi ,,dumnezei dupa har”. Sfintii  ne duc la Dumnezeu când nu îndraznim sa ne ducem singuri  , datorita greselilor noastre celor multe dar ei  se întristeaza în viata de dincolo de mormânt, vazând viata noastra pamânteasca plina de pacate , iar daca am trecut cu vederea pilda si modelul lor de viata, ei ne vor fi judecatori: ,,Oare nu stiti ca sfintii vor judeca lumea?” (I Corinteni 6,2).

Procesul desavârsirii noastre, sfintirea noastra începe de la botez, odata cu primirea harului sfintitor, sporeste prin Mirungere si se continua în tot timpul existentei noastre pamântesti, manifestându-se prin curatirea si fuga de pacate, îndepartarea de patimi si prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Învatatura de credinta crestina ortodoxa ne arata ca ,,rugaciunea sfintilor din cer este folositoare membrilor Bisericii de pe pamânt când acestia din urma se roaga si ei, adica atunci când rugaciunea sfântului din cer însoteste rugaciunea celui de pe pamânt, deci când acesta nu sta nepasator” .[42] De asemenea, cunoastem ca ei se roaga pentru oameni în aceasta viata cât si dupa moarte ,,atât pentru cei vii cât si pentru cei morti” .[43]

Deci, sfintii sunt pentru noi  modele viabile, eficiente, de viata crestina , ce ne poarta catre ,,sânul lui Avraam” (Luca 16,22). Stiind ca sfintii sunt ,,întrupari ale sfinteniei lui Hristos, podoaba cea prea luminoasa a Bisericii si calauzitorii nostri pe cararile sfinteniei, ,,modele pe care le imitam ca sa pasim pe urmele lor” , sa ne rugam la Dumnezeu sa-i putem cinsti pe prietenii Sai, pe Sfintii Sai dupa vrednicie, dupa cuvintele Psalmistului: ,,Eu am cinstit foarte pe prietenii Tai, Dumnezeule” (Psalm 138,17); sa-i rugam pe sfinti sa mijloceasca iertarea si mântuirea noastra asa cum cântam mucenicilor: Sfintilor mucenici, care bine v-ati nevoit si v-ati încununat rugati-va Domnului, sa se mântuiasca sufletele noastre, sau dupa cum invocam pe toti sfintii sa se roage pentru noi: Ce va vom numi pe voi sfintilor? Heruvimi, ca întru voi s-a odihnit Hristos . Serafimi, ca neîncetat l-ati preamarit pe El; îngeri ca de trup v-ati lepadat; puteri ca lucrati cu minunile; Multe sunt numirile voastre, dar mai multe-s darurile. Rugati-va sa se mântuiasca sufletele noastre (Podobie, gl. VIII).

                                                            * * *

                                                                      CONCLUZII

Cinstirea sfintilor decurge din relatia lor personala si constienta cu per­soanele Sfintei Treimi, care relatie, la randul ei, este rezultatul transfigu­rarii firii umane cu ajutorul harului divin si prin efort propriu. Fiecare crestin se poate ridica pana la indumnezeire, la transfigurare si sfintire prin unirea cu Dumnezeu atat de intima, incat poate marturisi impreuna cu Sfantul Apos­tol Pavel: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2,20).

Sfintii sunt vrednici de cinstire, fiindca sunt plini de har, adica au de­venit conaturali cu harul. De aceea sunt numiti " casnici ai lui Dumnezeu " (Efes. 2,19). Mantuitorul insusi a aratat fata de apostolii Sai cinstire deosebita cand i-a numit "prietenii" Sai (Ioan 15,14). Sunt "sfintii lui Dumnezeu", fiindca sfintenia lor este rodul harului lui Dumnezeu lucrator in ei si fiindca insusi Dumnezeu Se slaveste prin ei. Cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi?" (I. Cor. 3,16) ii au in vedere pe sfintii Bisericii.

Cinstirea sfintilor nu poate fi conceputa in afara Bisericii, mai intai, fiindca numai in Biserica lucreaza Hristos prin Duhul Sfant in Sfintele Taine in vederea sfintirii credinciosilor, iar apoi, fiindca numai in Biserica se traieste in "comuniunea sfintilor", absolut necesara pentru cult. Nu poti sa-i chemi decat pe cei cu care te afli in comuniune. Dumnezeu insusi a voit cinstirea sfintilor prin faptul ca l-a creat pe om "dupa chipul Sau" (Fac. 1, 27) si l-a inzestrat cu tot ceea ce era necesar pen­tru ca omul sa ajunga la "asemanarea" cu Dumnezeu. Aceasta inseamna ca in sfinti se cinsteste implinirea voii lui Dumnezeu cu privire la om.

Biserica Ortodoxa traieste in lume, prin credinciosii ei, sfintenia data de Hristos oamenilor prin lucrarea Sa sfintitoare, prin Cruce, Moarte si Inviere. Calea sfinteniei este calea desavarsirii in dragoste fata de Dumnezeu si fata de semeni, intr-o continua lupta cu nenumarate ispite si greseli. Sfintenia este o realitate. Ea este starea de desavarsire la care sunt chemati nu doar cativa alesi ci toti credinciosii, toti cati ne-am imbracat cu Hristos, la Botez, prin moartea si invierea impreuna cu El la intreita cufundare. Pecetea harului Duhului Sfant imprimata pe trupul nostru in pruncie, indata dupa Botez, ne defineste toata viata ca madulare vii ale Trupului lui Hristos - Biserica - si ne zideste ca pietre vii in acelasi edificiu divino-uman, pe care portile iadului nu-l vor birui.

Sfintenia se dobandeste de la Dumnezeu printr-o viata conforma cu viata Mantuitorului Hristos, iar nu ca recunoastere de catre Dumnezeu a unor merite ale noastre. Conformarea cu viata Mantuitorului, trairea in Hristos, se face prin ascultare de Dumnezeu, de poruncile Lui si prin trairea iubirii jertfelnice cu care Dumnezeu insusi ne-a iubit si ne iubeste pe noi. Aceasta iubire este netarmurita, este incomensurabila, este desavarsita si sfanta. Din ea ne impartasim si noi cu adevarat, ea transforma firea noastra astfel incat sa dobandim asemanarea cu Dumnezeu prin har, adica sfintenia.

   

BIBLIOGRAFIE

1. Belu, Pr. Prof. D. I., Cinstirea Sfintilor în Biserica Ortodoxa, în ,,Mitropolia Moldovei si Sucevei", an XLVI (1970), nr. 1-2, p. 24-36.

2. Braniste, Pr. Prof. Ene, Despre cinstirea Sfintilor în Biserica Ortodoxa, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1, p. 46-67.

3. Idem, Liturgica Generala, Edit Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1993.

4. Burlusanu Pr. Gr., Învatatura Bisericii Ortodoxe despre sfinti, în ,,Glasul Bisericii", an XIII (1954), nr. 4-5, p. 209-215.

5. Buzescu Pr. Prof. Nicolae C. , Sfintenia ilustrata prin sfinti în imnologia mineielor, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1, p. 82-94.

6. Codrescu, Razvan, Sfinti români, în ,,Lumea Credintei”, ianuarie 2005, p. 54-55.

7. Cornitescu, Diac. Asist. Emilian, Cinstirea sfintilor dupa Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie, în ,,Glasul Bisericii", an XXXIX (1980), nr. 3-5, p. 380-388.

8. Damsa Diac. Prof. Teodor V., Sfintii-mijlocitori catre Dumnezeu, în ,,Mitropolia Banatului”, an XXXV (1985), nr. 11-12, p. 742-752.

9. Diaconescu Pr, Dr. Mihail, Canonizarea unor sfinti români, în ,,B.O.R.”, an CIV (1991), p. 110-123.

10. Dumitru Dr. Pintea, Temeiuri dogmatice pentru cinstirea sfintilor, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980) nr. 1, p. 137-158.

11. Galeriu Pr. Prof. Constantin, Cinstirea sfintelor moaste, în ,,Mitropolia Banatului”, an XXXI (1980), nr. 10-12, p. 635-651.

12. Gheorghescu Arhim. Chesarie, Cultul Sfintilor în Biserica, în ,,Glasul Bisericii", an XXXIX (1980), nr 6-9, p. 506-509.

 13. Ilie Arhim. Cleopa, Despre credinta ortodoxa, Bucuresti, 1981.

14. Ioanichie Ieromonah Balan, Pateric Românesc, Bucuresti, 1980.

15. Învatatura de credinta crestin ortodoxa, cu aprobarea Sf. Sinod, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2000.

16. Martiriul Sfântului Policarp, în ,,Acte Martirice”, trad. De Pr. Prof. I. Ramureanu, în colectia ,,Parinti si Scriitori Bisericesti”, vol. 11, Bucuresti, 1982, p. 18-35.

17. Mircea Pr. Dr. Ioan, De ce îi veneram pe sfinti, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1. p. 68-81.
 

18. Moise Pr. Victor, Cultul sfintilor, în ,,Mitropolia Moldovei si Sucevei", an L (1974), nr. 7-8, p. 591-605.

19. Nestor, Mitropolitul Olteniei, Sfinti români canonizati în 1992, în ,,B.O.R.”, an CX (1992), nr. 7-10, p. 23-28.

20. Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Sfintii în viata morala ortodoxa, în ,,Studii de Teologie Morala”, Sibiu , 1969, p. 312-338.

21. Popescu, Prof. Teodor M., Doctrina Bisericii Ortodoxe despre cultul sfintilor, în ,,Studii Teologice", an III (1951), nr. 5-6, p. 292-320.

22. Radu Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sfânt si sfintenie la români, în ,,Biserica Ortodoxa Româna”, an CX (1992), nr. 7-10, p. 29-48.

23. Remete Pr. Lect. Gheorghe, Dogmatica Ortodoxa, Editura Episcopiei Ortodoxe Alba- Iulia, 1997.

24. Semen Pr. Prof. Petre, Sfintenia lui Dumnezeu si sfintenia oamenilor în Vechiul si Noul Testament, în ,,Teologie si Viata”, an II (1992), nr. 1-3, p. 46-57.

25. Idem, Învatatura despre sfânt si sfintenie în cartile Vechiului Testament, Teza de doctorat, în ,,Teologie si Viata”, an II (1992), nr. 4-7, p. 13-247.

26. Stan Pr. Prof. Liviu, Despre canonizarea sfintilor în Biserica Ortodoxa, în ,,Ortodoxia" an II (1950), nr. 2, p. 260-278.

27. Sfinti români si aparatori ai legii stramosesti, volum tiparit cu binecuvântarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Edit. Instit. Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1987.

28. Staniloae, Pr. Prof. D., Sfintenia în ortodoxie, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1, p. 33-43.

 29. +Teoctist, Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, Sfinti în Biserica Ortodoxa, în ,,B.O.R.”, an CX (1992), nr. 7-10, p. 18-22.

30.Teologia Dogmatica si Simbolica, Manual pentru Institutele Teologice, vol. II, Bucuresti, 1958.

31 .Teologia Dogmatica, Manual pentru Seminariile Teologice, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1991.

32. Vizitiu Pr. Lector Mihai, Sfânt si sfintenie dupa Noul Testament, în ,,Teologie si Viata”, an II (1992), nr. 11-12, p. 42-52.

CUPRINS

INTRODUCERE ................................................................................................3

SFANT SI SFINTENIE IN LUMINA SFINTEI SCRIPTURI............................3

IDENTITATEA SFINTILOR..............................................................................6

SCOPUL CINSTIRII SFINTILOR......................................................................7

TEMEIURI SCRIPTURISTICE ALE CINSTIRII SFINTILOR.........................8

„MEMORIA VIE A BISERICII” DESPRE CINSTIREA SFINTILOR..............10

FORME DE CINSTIRE A SFINTILOR.............................................................. 13

SARBATORILE SFINTILOR PRAZNUITI IN TOATE BISERICILE

ORTODOXE........................................................................................................ 15

SFINTI ROMANI................................................................................................. 16

OBIECTIUNI ...................................................................................................... 23

SFINTII, PILDA SI MODEL PENTRU TRAIREA AUTENTIC

CRESTINA.......................................................................................................... 27

CONCLUZII........................................................................................................ 29

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................. 31

---

[1] .  Pr. Prof. D. I . Belu, Cinstirea Sfintilor în Biserica Ortodoxa, în ,,Mitropolia Moldovei si Sucevei", an XLVI (1970), nr. 1-2, p. 24-36.

[2] .  Diac. Asist. Emilian Cornitescu,Cinstirea sfintilor dupa Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie, în ,,Glasul Bisericii", an XXXIX (1980), nr. 3-5, p. 380-388.

[3] Ibidem

[4]  Pr. Prof. Petre Semen, Sfintenia lui Dumnezeu si sfintenia oamenilor în Vechiul si Noul Testament, în ,,Teologie si Viata”, an II (1992), nr. 1-3, p. 46-57.

[5] Pr. Lector Mihai Vizitiu,Sfânt si sfintenie dupa Noul Testament, în ,,Teologie si Viata”, an II (1992), nr. 11-12, p. 42-52.

[6]  Pr. Prof. Staniloae D.,Sfintenia în ortodoxie, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1, p. 33-43.

[7] Ibidem.

[8]Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] +Teoctist, Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, Sfinti în Biserica Ortodoxa, în ,,B.O.R.”, an CX (1992), nr. 7-10, p. 18-22.

[12] Pr. Prof. Ene Braniste, Despre cinstirea Sfintilor în Biserica Ortodoxa, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1, p. 46-67.

[13]  Pr. Gr. Burlusanu,Învatatura Bisericii Ortodoxe despre sfinti, în ,,Glasul Bisericii", an XIII (1954), nr. 4-5, p. 209-215.

[14]  Pr. Lect. Gh. Remete, Dogmatica Ortodoxa, Editura Episcopiei Ortodoxe Alba- Iulia, 1997.

[15] Teologia Dogmatica si Simbolica, Manual pentru Institutele Teologice, vol. II, Bucuresti, 1958.

[16]  Dr. Dumitru Pintea, Temeiuri dogmatice pentru cinstirea sfintilor, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980) nr. 1, p. 137-158.
 

[17]  Arhim. Chesarie Gheorghescu, Cultul Sfintilor în Biserica, în ,,Glasul Bisericii", an XXXIX (1980), nr 6-9, p. 506-509.

[18]  Diac. Prof. Teodor V Damsa., Sfintii-mijlocitori catre Dumnezeu, în ,,Mitropolia Banatului”, an XXXV (1985), nr. 11-12, p. 742-752.

  [19]  Pr. Prof. Ene Braniste,  Liturgica Generala, Edit Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,    Bucuresti, 1993.

[20] Martiriul Sfântului Policarp, în ,,Acte Martirice”, trad. De Pr. Prof. I. Ramureanu, în colectia ,,Parinti si Scriitori Bisericesti”, vol. 11, Bucuresti, 1982, p. 18-35.

[21] Cornitescu, Diac. Asist. Emilian,art. cit. p.388

[22]   Prof. Teodor M. Popescu, Doctrina Bisericii Ortodoxe despre cultul sfintilor, în ,,Studii Teologice", an III (1951), nr. 5-6, p. 292-320.

[23]  Pr. Prof. Nicolae C. Buzescu, Sfintenia ilustrata prin sfinti în imnologia mineielor, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1, p. 82-94.

[24] Pr. Prof. D. I. Belu, art.cit., p. 24-36.

[25] Idem Liturgica Generala, Edit Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1993.

[26] *Sfinti români si aparatori ai legii stramosesti, volum tiparit cu binecuvântarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Edit. Instit. Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1987.

[27]  Ioanichie Ieromonah Balan, Pateric Românesc, Bucuresti, 1980.

[28] Razvan Codrescu, Sfinti români, în ,,Lumea Credintei”, ianuarie 2005, p. 54-55.

[29] Pr. Dr. Mihail Diaconescu, Canonizarea unor sfinti români, în ,,B.O.R.”, an CIV (1991), p. 110-123.

[30] Ibidem.

[31] Nestor, Mitropolitul Olteniei, Sfinti româna canonizati în 1992, în ,,B.O.R.”, an CX (1992), nr. 7-10, p. 23-28..

[32] Ibidem.

[33] Razvan Codrescu, art.cit., p. 54-55.

[34] Arhim. Ilie Cleopa, Despre credinta ortodoxa, Bucuresti, 1981.

[35]  Ibidem.

[36] Ibidem.

[37] Ibidem.

[38] Ibidem.

[39] Pr. Dr. Ioan Mircea, De ce îi veneram pe sfinti, în ,,Ortodoxia", an XXXII (1980), nr. 1. p. 68-81.

[40] Pr. Prof. D. Staniloae, art.cit., p. 33-43.

[41] Ibidem.

[42] Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Sfânt si sfintenie la români, în ,,Biserica Ortodoxa Româna”, an CX (1992), nr. 7-10, p. 29-48.

[43] Învatatura de credinta crestin ortodoxa, cu aprobarea Sf. Sinod, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2000.